USR depune plângere penală împotriva lui Dragnea pentru abuz în serviciu

Vocea.biz / 09.08.2017
USR depune plângere penală împotriva lui Dragnea pentru abuz în serviciu

Uniunea Salvaţi România va depune săptămâna aceasta o plângere penală împotriva preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, pe care îl acuză de abuz în serviciu, fals şi uz de fals pentru convocarea ilegală a sesiunii parlamentare extraordinare, a anunţat purtătorul de cuvânt al USR, Dan Barna.

”În această săptămână USR va depune plângere penală la DNA împotriva lui Liviu Dragnea pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals pentru că neconvocarea Biroului Permanent e caz clasic de abuz în serviciu. Nu au fost îndeplinite condiţiile legale, Dragnea a publicat în Monitorul Oficial o convocare care nu îndeplinea condiţiile prevăzute de Constituţie sau regulament”, a declarat purtătorul de cuvânt al USR, Dan Barna.

El a explicat că niciuna dintre condiţiile prevăzute de Constituţie pentru convocarea unei sesiuni extraordinare nu a fost îndeplinită.

”Nicuna dintre cele trei condiţii – solicitarea preşedintelui României, solicitarea Biroului permanent al uneia dintre Camere sau solicitarea a o treime dintre parlamentari – nu a fost îndeplinită, el (Liviu Dragnea – n. red.) a pretins că sunt îndeplinite, explicaţiile cu şedinţa telefonică nu au acoperire în regulament”, a mai spus Barna.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a dat, marţi, declaraţii contradictorii presei cu privire la şedinţa Biroului Permanent desfăşurată luni prin telefon, afirmând mai întâi că s-a dat un vot pentru stabilirea sesiunii extraordinare marţi, apoi negând că s-a votat ceva în timpul acelei discuţii, fiind una “informală”, pentru ca în final să afirme că ea a avut cvorum, iar o stenogramă oficială poate fi consultată la Secretariatul General.

Florin Iordache a declarat, marţi, de la tribuna plenului, că deputaţii au fost convocaţi în mod „regulamentar şi constituţional” la sesiunea extraordinară, în condiţiile în care membrii Biroului Permanent şi liderii de grup au fost sunaţi luni, iar „cu o majoritate covârşitoare”, s-a decis programul forului legislativ.

Explicaţiile lui Iordache au venit după ce marţi şedinţa Biroului Permanent a fost suspendată din lipsă de cvorum.

Potrivit articolului 66, alineatele 2 şi 3 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor. Convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora.
Conform articolului 115, alineatul 5, Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă.

(News.ro)

sursa foto: Liviu Dragnea / Facebook

Citește și...