Liderul interimar al PNL, Raluca Turcan, susţine că, dacă partidul iese unit după congresul din iunie, nu ar fi exclus ca ”PSD să se ducă în cap”, iar PNL să ajungă la guvernare, scrie news.ro.
Raluca Turcan a afirmat, la Comitetul judeţean de coordonare al PNL Iaşi, că, dacă partidul iese întărit şi unit după congresul din luna iunie, atunci configuraţia politică s-ar putea schimba, iar liberalii s-ar trezi în situaţia să preia guvernarea.
”Dacă PNL va reuşi ca după alegerile interne să iasă întărit şi unit, cu oameni performanţi şi care nu sunt vulnerabili, nu ar fi exclus ca PSD să se ducă în cap, iar PNL să ajungă la guvernare. Dar trebuie să fim pregătiţi pentru România. Nu putem ajunge oricum şi nu ne permitem să-i dezamăgim pe români. Acest lucru trebuie să-l avem în minte”, a afirmat Raluca Turcan.
Liderul PNL i-a îndemnat pe liberalii ieşeni să aleagă şi la nivel judeţean, dar şi la congres, oameni implicaţi, care să înţeleagă că politica fără voturi nu există.
Totodată, Raluca Turcan consideră că românii resping aroganţa PSD şi politica social-democraţilor de subordonare a instituţiilor statului, precum şi „folosirea acestora, abuziv, prin controale la adresa primarilor, sau a oamenilor de afaceri care îndrăznesc să facă altă politică decât cea a PSD”.
”PSD a câştigat alegerile cu o uriaşă fraudă de încredere, iar dumneavoastră aveţi obligaţia zi de zi să le spuneţi oamenilor lucrul acesta. Când PSD s-a dus după voturi, nu le-a spus oamenilor că prima decizie pe care o vor lua la guvernare va fi să albească dosarul de corupţie al lui Dragnea. PSD nu le-a spus oamenilor că primele decizii vor fi să schimbe şefii parchetelor”, le-a Raluca Turcan celor peste 400 de membri liberali din judeţul Iaşi.