Klaus Iohannis va participa sâmbătă, la Bruxelles, la Reuniunea specială a Consiliului European în forma UE 27, convocată după ce Marea Britanie a notificat în legătură cu dorința de a părăsi Uniunea Europeană, conform articolului 50 al Tratatului UE.
Mandatul președintelui în privința negocierilor care vor avea loc între UE și Londra vizează în principal dreptul românilor de a munci și de a studia în Marea Britanie. ”Pentru România, obiectivul principal în negocieri este, desigur, protejarea drepturilor și intereselor cetățenilor români aflați pe teritoriul Marii Britanii și vorbesc aici, evident, și despre familiile acestora. Asta presupune că principala prioritate a noastră, a României, în cadrul negocierilor trebuie să fie protejarea drepturilor cetățenilor europeni și a familiilor acestora cu evidențierea faptului că, pentru fiecare cetățean al Uniunii Europene și pentru familiile acestor cetățeni, este important să existe respectarea dreptului de a trăi, a munci, a studia în fiecare stat membru al Uniunii Europene, acesta, de altfel, fiind un principiu de bază al funcționării Uniunii Europene”, a declarat purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Mădălina Dobrovolschi.
Poziția șefului statului mai vizează, punctual, menținerea unității celor 27 de state membre ale Uniunii Europene în procesul de negociere a Brexitului (inclusiv în apărarea principiilor și libertăților fundamentale) și diminuarea pe cât posibil a efectelor negative pe care le presupune părăsirea Uniunii Europene de către Marea Britanie.
”Orice acord între Uniunea Europeană și Marea Britanie trebuie să se bazeze pe un echilibru între drepturi și obligații, asigurându-se și condiții pe deplin egale pentru cele două părți implicate în acest proces de negociere”, a spus Dobrovolschi, adăugând că menținerea integrității Pieței Unice este, iarăși, un punct important, care presupune și asigurarea unui acces egal și nediscriminatoriu la aceasta pentru companiile și cetățenii din toate statele membre ale Uniunii Europene.
Negocierile dintre UE și Marea Britanie ar trebui să aibă loc gradual. ”Acordul acesta ar trebui să conțină elemente explicative referitoare la garantarea drepturilor cetățenilor pe baze reciproce, respectarea obligațiilor financiare asumate de Marea Britanie, precum și identificarea de soluții privind definirea regimului frontierei dintre Marea Britanie și Irlanda. (…) Angajamentele financiare, un alt dosar foarte important în cadrul acestor negocieri. (…) Acordul de retragere va trebui să asigure că Uniunea Europeană și Marea Britanie își vor respecta obligațiile pe care le-au angajat înainte de momentul retragerii. Și aici evident că este important să nu fie afectat bugetul Uniunii Europene, să nu fie afectat cadrul financiar multianual 2014-2020, fondurile pentru coeziune și la cele pentru agricultură”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale.