Ce atribuții ale președintelui a eliminat Guvernul, printr-o ordonanță de urgență care nu era pe ordinea de zi

vocea.biz / 27.04.2017
Ce atribuții ale președintelui a eliminat Guvernul, printr-o ordonanță de urgență care nu era pe ordinea de zi

Președintele nu va mai numi conducerea Autorității Naționale în Comunicații, atributul său fiind transferat Parlamentului printr-o ordonanță de urgență aprobată joi de Executiv, act normativ care a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a ședinței.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu, a declarat, joi, potrivit News.ro, că în şedinţa a fost aprobată o ordonanţă de urgenţă care modifică legea de funcţionare a Autorităţii Naţionale în Telecomunicaţii ANCOM, respectiv numirea preşedintelui şi vicepreşedinţilor acestei instituţii se va face la propunerea Guvernului, cu aprobarea plenului Camerelor reunite. Înainte de aprobarea acestei OUG conducerea ANCOM era numită de către preşedintele României, la propunerea Guvernului.

”Pe ordinea de zi suplimentară a fost o Ordonanţă de urgenţă de modificare a legii de funcţionare a Autorităţii Naţionale în Telecomunicaţii ANCOM. Este vorba de o ordonanţă de urgenţă care modifică modalitatea de numire a preşedinteului şi vicepreşedinţilor acestei instituţii, în speţă, preşedintele şi vicepreşedinţii vor fi numiţi tot la propunerea Guvernului – cum se întâmplă acum – dar cu aprobarea plenului Camerelor reunite, cu votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor prezenţi. Vă reamintesc că ANCOM este o instituţie care funcţionează în subordinea Parlamentului României”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului.

Întrebată de ce a fost nevoie de această Ordonanţă de urgenţă, Alina Petrescu a spus că ”în acest moment ANCOM nu are conducere. Mandatul precedentului preşedinte a expirat, nu există drept de semnătură. Trebuia numită o nouă conducere. Este absolut firesc ca Parlamentul să fie cel care decide final asupra conducerii acestei instituţii”.

De asemenea, întrebată dacă există vreo propunere pentru şefia ANCOM, Alina Petrescu a spus că această propunere, atunci când va exista, va fi făcută şi va fi înaintată Parlamentului României.

”Până când OUG nu va fi publicată în Monitorul Oficial, nu putem vorbi de o propunere”, a explicat ea.

Numirea președintelui și a vicepreședinților ANCOM se va face pe baza propunerii Guvernului de către cele două camere ale Parlamentului reunite în ședință comună, cu votul majorității deputaților și senatorilor prezenți, mai precizează Guvernul, într-un comunicat de presă.

”Măsura este justificată de necesitatea corelării statutului juridic al ANCOM, de autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar și modalitatea de numire a conducerii acestei autorități. Potrivit legii, durata mandatului președintelui și vicepreședinților ANCOM este de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii pe aceeași perioadă o singură dată”, potrivit sursei citate.

Legea aflată în vigoare acum prevede: ”conducerea ANCOM este asigurată de un preşedinte şi doi vicepreşedinţi, numiţi de către preşedintele României, la propunerea Guvernului”.

Prin adoptarea acestei OUG se poate spune că s-a creat un precedent pentru alte decizii similare cu un impact însă mult mai mare, cum este cazul legilor justiției. În punctul de vedere transmis la legea privind procedura numirii procurorilor-șefi, Guvernul a susținut eliminarea șefului statului din procedura numirii procurorilor-șefi.

Citește și...