Grindeanu: Sunt mulţumit de mare parte din miniştri; au făcut ceea ce trebuiau să facă

vocea.biz / 25.04.2017
Grindeanu: Sunt mulţumit de mare parte din miniştri; au făcut ceea ce trebuiau să facă

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, luni seară, la Antena 3, că îi monitorizează în permanenţă pe miniştrii săi, urmând să tragă concluziile în ceea ce îi priveşte alături de şeful său pe linie de partid, Liviu Dragnea, pe care ulterior le va prezenta coaliţiei care susţine Guvernul. Prim-ministrul a subliniat că remanierile nu se fac la televizor, adăugând că este mulţumit de ”mare parte din miniştri, care au făcut ceea ce trebuiau să facă”, notează News.ro.

”Eu îi monitorizez pe toţi miniştrii şi nu sunt singurul, sunt convins. Inclusiv domnul preşedinte Liviu Dragnea monitorizează nu doar Guvernul ci şi celelalte instituţii. Datoria mea este să monitorizez toţi miniştrii, toţi membrii echipei guvernamentale. Sunt lucruri absolut normale, sunt termene, măsuri pe care trebuie să le adoptăm şi pe care trebuie să le facem într-un mod cât se poate de clar şi de transparent, fără patimă personală sau chestiuni care ţin de chimie personală (…) Remanierile nu le facem la televizor”, a declarat prim-ministrul.

Grindeanu a arătat că este mulţumit de ”mare parte dintre membrii Executivului” şi după o analiză în ceea ce priveşte activitatea acestora urmează să tragă o concluzie pe care o va prezenta coliţiei de guvernare.

”Analizăm, tragem linie, discutăm cu preşedintele Liviu Dragnea, trag o concluzie ca şi prim-ministru vizavi de modul în care membrii echipei guvernamentale şi-au făcut treaba, prezint concluzia pe care o am şi o discutăm aşa cum am făcut toate celelalte lucruri cu partidul din care fac parte împreună cu preşedintele partidului şi în coaliţia care susţine acest Guvern. (…) Sunt mulţumit de mare parte din miniştrii. Au făcut ceea ce trebuiau să facă – ca şi măsuri – în primele trei luni”, a susţinut şeful Executivului.

Întrebat dacă a discutat cu liderul PSD despre nemulţumirile pe care acesta le are legat de miniştri, Grindeanu a afirmat că vorbeşte ”de foarte multe ori pe zi” cu acesta.

”Eu vorbesc cu domnul preşedinte Liviu Dragnea de foarte multe ori pe zi, contrar a ceea ce se încearcă a se spune din interior şi din exterior. Suntem doi oameni politici extrem de responsabili care ne înţelegem fiecare dintre noi rolul pe care îl avem şi unde suntem fiecare dintre noi şi care ne dorim un singur lucru: ca tot ceea ce noi am spus şi cu ceea ce ne-am angajat să facem, să facem”, a spus Grindeanu.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, la Antena 3, că este nemulţumit de cum a gestionat Tudorel Toader problema legii privind modificarea Codurilor penale, şi nu poate spune că este “foarte mulţumit” că l-a susţinut ca ministru, adăugând că sunt şi alţi membri ai Cabinetului faţă de care are rezerve. Întrebat dacă este vorba despre mai mult de doi, cu referire la Tudorel Toader şi Viorel Ştefan, pe care Dragnea l-a criticat recent, social-democratul a confirmat.

 

(News.ro)

Citește și...