Turcan: Miza comisiei de anchetă este demiterea lui Kovesi de la șefia DNA, dorită de trioul Dragnea-Tăriceanu-Băsescu

vocea.biz / 20.04.2017
Turcan: Miza comisiei de anchetă este demiterea lui Kovesi de la șefia DNA, dorită de trioul Dragnea-Tăriceanu-Băsescu

Preşedintele PNL, Raluca Turcan, consideră că înfiinţarea unei comisii de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 o vizează pe Laura Codruţa Kovesi, pe care trio-ul Dragnea-Tăriceanu-Băsescu vor să o înlăture de la șefia DNA. În paralel, PSD-ALDE-Băsescu încearcă eliminarea șefului statului din procesul de numire a procurorilor-șefi, cu complicitatea premierului Sorin Grindeanu.

”Contrar celor enunţate de PSD-ALDE, scopul real al comisiei de anchetă nu este legat de presupusa fraudare a alegerilor prezidenţiale. Acesta este doar un pretext folosit de trio-ul Dragnea-Tăriceanu-Băsescu, care ştiu foarte bine că decizia CCR din 2009 de validare a alegerilor face ca finalitatea acestei comisii să fie zero. La acel moment, PSD a făcut un efort deosebit de a proba acuzaţiile de fraudă şi a eşuat lamentabil în a prezenta dovezile”, spune Turcan.

Președintele PNL spune că adevăratul scop al comisiei este cu totul altul. ”Coaliţia anti-DNA formată din trio-ul amintit îşi propune ca activitatea comisiei de anchetă să o vizeze pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi. Pentru că nu au suficient curaj şi nici elemente justificative să propună înfiinţarea unei astfel de comisii de anchetă, în mod formal, au preferat să se prefacă în anchetatori ai unor alegeri care sunt un subiect închis. De fapt, este planul B la încercarea de a demite șeful DNA cu mâna ministrului Justiției. Acesta este jocul unor politicieni fricoși (…) În paralel, acționează pentru modificarea legislației astfel încât decizia asupra revocării șefilor din Justiție să nu mai fie în mâna președintelui României, așa cum a fost de la începutul anilor ’90, iar premierul Grindeanu a intrat și el în această conivență. Aceasta este adevărata finalitate a demersurilor politice PSD-ALDE-Băsescu: intimidarea și controlul asupra Justiției”, declară Turcan.

Citește și...