Nicușor Dan: USR, PNL și PMP au protestat în conducerea Parlamentului. Nu a existat nicio de dezbatere pe fond privind anchetarea alegerilor

vocea.biz / 20.04.2017
Nicușor Dan: USR, PNL și PMP au protestat în conducerea Parlamentului. Nu a existat nicio de dezbatere pe fond privind anchetarea alegerilor

Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat joi că Uniunea Salvaţi România, PMP şi PNL au protestat, în cadrul şedinţei Birourilor Permanente reunit pentru că proiectul de hotărâre pentru constituirea comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 a fost prezentat doar cu un minut înainte de ședință, reprezentanții Opoziției nevând posibilitatea de a studia documentul. În plus, spuen Dan, nu a existat niciun fel de dezbatere privind fondul problemei.

”Am fost la şedinţa de Birou Permanent. A fost o discuţie tehnică. USR, PNL şi PMP au protestat faţă de faptul că proiectul de hotărâre a Parlamentului în ansamblul său a venit cu un minut înainte de dezbatere. E un proiect care are patru pagini, un proiect tehnic cu zece articole. Niciunul dintre noi nu a avut posibilitatea să îl studieze. Ceea ce am solicitat fiecare dintre noi a fost ca partidele care nu au văzut acest proiect să aibă răgaz de câteva zile, să ne reîntoarcem în Biroul Permanent şi să dezbatem asupra lui astfel încât să trimitem în Parlament în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, o chestiune coerentă”, a afirmat liderul deputaţilor USR, citat de News.ro.

Nicuşor Dan a mai spus că nu a existat o discuţie pe fond, dacă această comisie este bună sau nu.„Majoritatea a fost de opinie ca dezbaterea pe amendamente să o avem direct în plen. Miercuri, de la ora 9.00, fiecare partid va veni cu amendamente lui la acest proiect de hotărâre. Nu a fost o discuţie pe fond dacă această comisie este bună sau nu este bună”, a conchis preşedintele USR.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat joi, la Parlament, că PNL, USR şi PMP s-au opus proiectului de hotărâre pentru constituirea comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, cu toate că, în opinia sa, Legislativul trebuie să încerce să scoată la iveală adevărul în această chestiune.

„Astăzi, de-abia după 45 de minute de dezbatere s-a aprobat proiectul de hotărâre care va fi trimis în plen şi se va vota – sper – miercuri, 26 aprilie. Au fost câteva observaţii din partea PNL, USR, PMP, care au spus că ei s-ar opune acestui proiect de hotărâre pentru că ar trebui să fie completat cu mai multe amendamente sau să fie mai clar. Unii colegi au spus că Parlamentul nu ar avea dreptul să investigheze sau să cerceteze aceste aspecte care au apărut deja în media”, a afirmat Liviu Dragnea, la finalul şedinţei Birourilor Permanente Reunite.

Citește și...