Cum a reacționat Grindeanu când a aflat că va fi premier. Schimbarea pe care o va face în vara acestui an

vocea.biz / 17.04.2017
Cum a reacționat Grindeanu când a aflat că va fi premier. Schimbarea pe care o va face în vara acestui an

Premierul Sorin Grindeanu a povestit, într-o emisiunea difuzată luni la TVR 1, momentul când a aflat că va fi propunerea PSD pentru funcţia de prim-ministru, afirmând astfel că nu este o persoană timidă, dar îi este foarte frică de ridicol, motiv pentru care evită să facă anumite lucruri, scrie News.ro.

Întrebat ce a reprezentat pentru el ziua de 30 decembrie 2016, Sorin Grindeanu a spus că a fost extrem de surprins de faptul că liderii PSD l-au votat să fie propunerea partidului pentru funcţia de prim-ministru.

„Am fost chemat la Bucureşti. A fost acea desfăşurare în care prima propunere a PSD pentru funcţia de premier, şi anume doamna Sevil Shhaideh nu a fost acceptată. În mod normal, statutar, s-a întrunit forul de conducere în partid şi m-au votat să fiu eu cel care să preiau această sarcină. A fost o surpriză, cred că s-a şi văzut. Când am ieşit în faţa presei, aflasem cu câteva minute înaintea lor. Mă mai uit la imaginile de atunci, din decembrie, şi se vede pe mine şi o anumită emoţie, dar totodată cred că şi ce gândeam atunci – responsabilităţile”, a afirmat premierul.

Chestionat în continuare dacă este un om timid, Sorin Grindeanu a răspuns negativ, spunând doar că îi este foarte frică de ridicol.

„Nu neapărat timid, cât îmi este foarte, foarte frică de ridicol. Şi atunci evit anumite lucuri, de a pica în ridicol e foarte simplu să se întâmple lucrul acesta”, a adăugat prim-ministrul.

Grindeanu a mai spus că se vede de două ori pe lună cu familia sa, motiv pentru care la vară va decide împreună cu soţia dacă se vor muta la Bucureşti.

„Mihai e clasa zero, abia ce a început şcoala. Am lăsat-o pe soţia mea să decidă în această parte a anului şi era normal, cel puţin până la vară, să păstrăm ceea ce s-a început în toamnă. O să vedem la vară dacă ne schimbăm decizia. E dificil. Mă întâlnesc cam o dată, de două ori pe lună. În general am mers eu la Timişoara, de două ori au venit şi ei (la Bucureşti – n.r.). În vară vom lua decizia legată de mutat”, a precizat Sorin Grindeanu, întrebat de câte ori se vede cu copiii săi, în condiţiile în care are un program extrem de încărcat la Bucureşti.

Citește și...