Oprea despre întâlnirea din seara prezidenţialelor din 2009: O simplă masă, era ziua lui Onţanu. Replica lui Andronic

vocea.biz / 14.04.2017
Oprea despre întâlnirea din seara prezidenţialelor din 2009: O simplă masă, era ziua lui Onţanu. Replica lui Andronic

Fostul ministru Gabriel Oprea a declarat, joi seară, la Antena 3, referindu-se la întâlnirea despre care a relatat jurnalistul Dan Andronic şi la care au participat Laura Codruţa Kovesi, George Maior, Florian Coldea şi Vasile Dâncu, că a fost doar o invitaţie la masă cu ocazia zilei lui Neculai Onţanu. În replică, Andronic a scris pe Facebook că nu a fost o masă, mai ales că nici nu îl cunoştea prea bine pe Onţanu şi că discuţiile au avut loc în birou.

”Mă uit la televizor şi mă doare capul. Am anunţat că dau o masă, la mine acasă. Era ziua lui Onţanu. L-am invitat pe domnul Andronic, pe Anghel Iordănescu, pe Vasile Dâncu, l-am invitat şi pe domnul Maior. Masa a durat până la ora 22.30 – 23.00. Eu nu ştiu ce a discutat fiecare, mi-am făcut datoria de gazdă. A fost o simplă masă”, a spus Gabriel Oprea la Antena 3, după care a închis telefonul, scrie News.ro. 

Ulterior, el a revenit, confirmând şi prezenţa lui Florian Coldea la întâlnire.

”Vă explic moment cu moment. Nu infirm faptul că a fost domnul Coldea, dar vreau să vă explic exact. Să ştiţi că mai sunt şi mese între prieteni sau între colegi şi nu durează toată noaptea. A durat doar două ore jumătate şi a fost doar o masă”, a mai spus Gabriel Oprea.

După declaraţia lui Gabriel Oprea, Dan Andronic a scris pe Facebook că în 6 decembrie 2009 a stat până după ora 21.00 cu Sebastian Vlădescu, cu fosta soţia a lui Călin Popescu Tăriceanu, Ioana, şi cu nişte prieteni şi a văzut rezultatele exit-pollurilor. El a susţinut că a fost sunat după ora 21.00 de Gabriel Oprea, care l-a chemat la el acasă, nu la ziua lui Nicolae Onţanu, pe care nici nu prea îl cunoştea. Andronic spune că nu a stat la nici o masă, ci a intrat direct în birou, unde erau Maior, Coldea, Kovesi şi Vasile Dâncu.

“Am stat în 6 decembrie 2009, până după ora 21.00 cu Sebastian Vlădescu, Ioana, fosta soţie a lui Călin Popescu-Tăriceanu, plus nişte prieteni. Aceştia pot confirma că am văzut exit-pollurile împreună. Şi că le-am spus dinainte că va câştiga Băsescu. Vlădescu a aflat primul, conversaţia telefonică a avut loc pe balcon, de el am dat primul când m-am întors în casă”, scrie Dan Andronic.

Telefonul lui Oprea a venit după ora 21.00, după anunţarea rezultatelor, iar Dan Andronic spune că a ajuns la el in jurul orei 22.00.

“Gabriel Oprea nu m-a invitat niciodată la ziua lui Nicolae Onţanu, pe care nu-l prea cunoşteam. M-a chemat la el acasă. Nu este cam ciudat să fie sărbătorit Onţanu la Oprea acasă… N-ama stat la nicio masă. Am intrat direct în birou. Unde se aflau Maior, Coldea şi Kovesi. Plus adjunctul lui Kovesi de la PG. Într-adevăr, era şi Vasile Dâncu”, povesteşte Andronic, care încheie cu întrebarea “Punem pariu că l-a sunat Coldea?”.

Dan Andronic a scris recent că Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea sunt două dintre personajele care au ajutat la victoria lui Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale din 2009. Andronic spune că l-a sunat atunci pe Gabriel Oprea, care i-a spus să vină la locuinţa acestuia, pentru că are nevoie de el, iar acolo i-a găsit pe George Maior, Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi.

“Am înţepenit. Acolo era Statul! În acel birou se găseau George Maior, directorul SRI, Florian Coldea, prim-adjunctul SRI, Laura Codruţa Kovesi, procurorul general al României, Gabriel Oprea, fost ministru de Interne şi încă o persoană înaltă pe care nu o cunoşteam. Voturile din diaspora. Aici, Florian Coldea avea multe date şi cifre, dar şi George Maior primea informaţii. Cred că, atât cât am stat eu acolo, Kovesi a primit cel puţin două telefoane la care a răspuns: „Da, domnule Preşedinte”. După care ieşea din încăpere şi continua discuţia. În mod evident, Kovesi era o parte importantă a grupului, înţelegeam din modul în care punea întrebările referitoare la acţiunile ce se pot întreprinde. Au rămas în acea încăpere Laura Codruţa Kovesi, George Maior, Florian Coldea, Gabriel Oprea… Oamenii care au făcut posibilă victoria lui Traian Băsescu în 2009”, a scris Andronic.

El a fost audiat marţi la DNA. (News.ro)

Citește și...