USR propune o schimbare radicală în Parlamentul României: Aleşii să lucreze 8 ore/zi

vocea.biz / 12.04.2017
USR propune o schimbare radicală în Parlamentul României: Aleşii să lucreze 8 ore/zi

USR a inițiat un proiect de lege, care dacă va fi aprobat ar schimba radical practicile din Parlamentul României. Aleșii ar urma să fie obligați să muncească 8 ore pe zi, iar partidul lui Nicușor Dan propune și abrogarea pensiilor speciale.

Deputatul USR Cristian Seidler a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, referitor la proiectul legii salarizării unitare, că Uniunea Salvaţi România va depune un proiect de lege prin care să se abroge pensiile speciale pentru parlamentari, în condiţiile în care se consideră vechime în muncă perioada petrecută într-o funcţie publică, scrie News.ro.

„PSD a publicat pe site-ul propriu proiectul legii salarizării unitare. E important acest lucru pentru că, între altele, dacă Guvernul ar fi publicat acelaşi proiect, impactul bugetar ar fi trebuit clar precizat potrivit legii. Dar să vedem în proiectul PSD care este impactul bugetar preconizat. Impactul bugetar preconizat nu există”, a afirmat Cristian Seidler.

El a mai spus că USR solicită Guvernului să continue proiectul de recensământ al tuturor salariilor din sectorul public.

„Vom face noi săsptămâna viitoare ceea ce Guvernul nu este capabil să facă: o dezbatere publică reală. Vom invita atât actorii sociali -sindicatele – cât şi patronatele pentru că, după părerea noastră, este un impact asupra întregii pieţe a forţei de muncă”, a completat deputatul USR.

Cristian Seidler a susţinut că parlamentarii USR vor depune un proiect de lege în care vor cere abrogarea pensiilor speciale pentru senatori şi deputaţi.

„Pentru că creşterile salariale vizează inclusiv veniturile parlamentarilor şi pentru că dacă mai era nevoie se precizează încă o dată faptul că se consideră vechime în muncă perioada petrecută într-o funcţie publică, vom cere şi vom iniţia un proiect de lege prin care se abrogă pensiile speciale ale parlamentarilor. Dacă e vechime în muncă, nu se justifică realmente o pensie specială, altă decât cea bazată pe principiul contributivităţii”, a explicat deputatul.

Întrebat despre majorarea salariilor parlamentarilor potrivit proiectului legii salarizării unitare, el a afirmat că USR va cere ca aceştia să lucreze opt ore pe zi, aşa cum lucrează toţi angajaţii din sectorul privat sau public.

„Vom cere, dacă tot primim bani mai mulţi, măcar să lucrăm de valoarea banilor respectivi. (…) Aici ( la Parlament – n.r.) se lucrează luni, marţi, eventual miercuri. În rest, activitatea în comisii de miercuri şi joi e mai degrabă inexistentă iar vineri avem program în teritoriu. Vom cere încă o dată (…) să lucrăm măcar opt ore pe zi, cum lucrează toţi ceilalţi angajaţi şi din sectorul public şi din sectorul privat”, a completat el.

Cristian Seidler a susţinut că parlamentarii care sunt nemulţumiţi de salariul pe care îl au ar fi putut să nu candideze, în condiţiile în care informaţia cu privire la venituri era publică.

„Noi nu simţim nevoia de a avea aceste majorări (ale salariului – n.r.), nu noi am cerut acest lucru”, a conchis deputatul USR.

Citește și...