Cum vor senatorii să fie subvenționată ferma de porci a fiului liderului PSD, Liviu Dragnea – DOCUMENT

vocea.biz / 10.04.2017
Cum vor senatorii să fie subvenționată ferma de porci a fiului liderului PSD, Liviu Dragnea – DOCUMENT

Nu mai puțin de 86 de milioane de euro vor fi alocate în 2017 de către guvern crescătorilor de porci, potrivit unei propuneri legislative inițiate de un grup de parlamentari PSD-ALDE, iar unul dintre beneficiarii acestor subvenții ar putea fi chiar fiul președintelui Camerei Deputaților, liderul PSD, Liviu Dragnea.

Senatorii au votat luni seara o propunere legislativă privind programul multianual de susținere fermelor de porci, scopul fiind, potrivit textului depus la Senat, ”instituirea unei scheme de ajutor de stat, având ca obiectiv implementarea programului de carne de porc din ferme românești prin care se acordă ajutoare de stat destinate depășirii dificultăților din sector, în sensul dezvoltării activității de creștere a porcinelor și al menținerii cel puțin a nivelului actual de producție”.

Ajutorul de stat se va acorda în conformitate cu directivele europene, iar schema de ajutor de stat se notifică la Comisia Europeană și se aplică în perioada 2017-2020.

Potrivit proiectului, pentru a accesa programul producătorii de carne trebuie să livreze către abatoare autorizate minimum 600 și 100.000 de capete de porci anual/beneficiar, indiferent de numărul exploatațiilor acestuia. Ajutorul de stat se va acorda sub forma unor pachete de sprijin, valoarea pentru un pachet de sprijin fiind echivalentul a 10.000 de euro pentru porcii grași care se livrează și se clasifică în abatoare autorizate. Un producător de carne de porc poate beneficia de ajutor de stat pentru minimum 1 și maximum 250 de pachete de sprijin/an/beneficiar. Beneficiarii care depășesc 250 de pachete intră în program cu maximum 100.000 de porci grași.

De asemenea, în proiect de mai precizează că ajutorul de stat se acordă în două sesiuni, iar calcularea numărului de pachete se face după formula: numărul de carcase înmulțit cu echivalentul a 25 de euro/carcasă, împărțit la echivalentul a 10.000 de euro. Banii vor fi alocați de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, iar plafoanele anuale se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Pentru 2017, suma alocată pentru plata ajutoarelor de stat este echivalentul a 86 de milioane de euro și se asigură de la bugetul de stat.

Propunerea, care a fost avizată pozitiv de Cabinetul Grindeanu, este semnată de un grup de parlamentari PSD și ALDE: Arcan Emilia – senator PSD; Avram Nicolae – senator PSD; Silistru Doina – senator PSD; Stan Ioan – senator PSD; Trufin Lucian – senator PSD; Boboc Tudoriţa-Rodica – deputat PSD; Calotă Florică Ică – deputat ALDE; Ciocan Dan – deputat PSD; Dîrzu Ioan – deputat PSD; Havrici Emanuel-Iuliu – deputat PSD; Munteanu Ioan – deputat PSD; Niţă Nicu – deputat PSD; Păle Dănuţ – deputat PSD; Rotaru Alexandru – deputat PSD; Şerban Ciprian-Constantin – deputat PSD; Terea Ioan – deputat PSD.

Cum și-au argumentat autorii inițiativa: embargoul impus Rusiei și seceta

Inițiatorii susțin că, în prezent, producătorii de carne de porc înregistrează pierderi de venit considerabile din cauza contextului global nefavorabil, în ceea ce privește dezechilbrul dintre cerere și ofertă. Deși, înainte de 2014, România nu a fost unul dintre statele exportatoare de produse agricole în Federația Rusă, instituirea embargoului din vara anului 2014 a afectat în mod indirect producătorii români din cazua surplusului de produse existent pe piața UE, ceea ce a dus la scăderi de prețuri. La efectele embargoului se adaugă seceta severă din anii 2015 și 2016, potrivit expunerii de motive.

În aceste condiții, spun inițiatorii, producătorii de carne de porc din România sunt supuși unor presiuni deosebite, iar inițiativa a luat naștere ca urmare a solicitărilor făcute chiar de către crescătorii de suine.

”La baza stabilirii acestei scheme de ajutor de stat s-au avut în vedere solicitările venite din partea reprezentanților formelor asociative ale crescătorilor de porcine de a se acorda un ajutor financiar pentru menținerea activității de creștere a porcinelor, precum și pentru depășirea efectelor crizei prin care a trecut sectorul care a înregistrat pierderi de venit. Astfel, s-a calculat un deficit neacoperit de 15,5% reprezentând 25 de euro/cap de porc”, se mai arată în expunerea de motive.

Senatul este prima Cameră sesizată, după votul plenului de luni urmând ca inițiativa să meargă la Camera Deputaților.

Ferma de porci a fiului

Unul dintre beneficiarii acestui proiect ar putea fi chiar fiul lui Liviu Dragnea, Valentin, în vârstă de 28 de ani, care a devenit patronul combinatului Romcip SA Salcia în 2014. Potrivit informațiilor HotNews, ferma de porci deţinută de fiul liderului PSD a încasat deja subvenţii de la Uniunea Europeană în valoare de peste 3.000.000 de euro în ultimii trei ani, după cum rezultă din datele furnizate de Agenţia pentru Plăti şi Intervenţii în Agricultură (APIA).

Ştefan Valentin Dragnea a preluat ferma de porci în aprilie 2014, astfel încât doar sumele încasate în 2013, circa 700 de mii de euro, nu se pun în contul fiului lui Dragnea. HotNews.ro a dezvăluit că Ştefan Valentin Dragnea a devenit, în aprilie 2014, acţionar al combinatului de porci, iar potrivit contractelor de la Registrul Comerţului a preluat pachetul majoritar pentru doar 500 de lei (110 euro). El ar fi achiziţionat ferma de porci printr-un intermediar, de la compania Tel Drum.

Porcii lui Dragnea au fost și subiect de înțepături politice în plenul Parlamentului. Senatorul PMP Traian Băsescu l-a atacat pe liderul PSD și președinte al Camerei Deputaților tocmai pe tema dezvăluirilor făcute de presă în legătură cu ferma de porci a fiului său.

Ironiile lui Dragnea senior: Am și rude care cultivă roșii în sere și un program pentru roșii

La dezbaterea pe tema așa-zisei anchete legate de ”găurile negre” din buget lăsate de Cabinetului Cioloș (care s-au dovedit a fi simple rectificări bugetare sub estimările privind încasările făcute de guvernul de atunci), Traian Băsescu a spus că în loc să-și piardă vremea cu asta, Parlamentul ar fi făcut mai bine o anchetă referitoare la ferma de porci de la Tel Drum.

”Domnule preşedinte, ştiu că aţi spus şi data trecută că pe timpul dumneavoastră v-am atacat. Permiteţi-mi să vă atac din nou. Decât o comisie de anchetă pentru bugetul guvernului Cioloş, mai bine o comisie de anchetă pentru ferma de porci de la Tel Drum”, declara Băsescu în ședința din 22 martie.

În replică, Dragnea a negat că combinațiile financiare prin care fiul său ar fi devenit patronul fermei de porci și despre care a relatat presa.

”Domnule președinte, legat de ferma de porci, nu știam că aveți și această specializare. Eu vă readuc aminte că suntem aici, nu acolo, ci în Parlamentul României. Dvs puteți să vă băltiți în ce vreți dvs, eu nu, eu în acea mocirlă nu intru. Dincolo de faptul că sunt informații mincinoase în ceea ce privește unele legături financiare sau economice (…) Faptul că în România sunt 4 milioane de porci pe care crescătorii se chinuie să îi crească, faptul că nu am reușit să îi exportăm decât 320.000 de tone și s-au important decât 30.000, faptul că 350 de milioane de euro sunt dați de către noi, de către români, ca să consumăm carcase congelate de ani de zile și nu spune nimeni de când sunt congelate, venite din alte țări, nu purcei și de ce se importă purcei în continuare, și asta o spun specialiștii care au lucrat la programul de guvernare…”, a replicat Liviu Dragnea.

Liderul PSD și-a completat intervenția și cu ironii: ”Le mai spun celor care au scris acel articol și altora care investighează că eu am făcut lucruri mai grave — am rude care cultivă roșii în sere și avem și un program pentru roșii. Și forma este continuată. Am rude care cresc oi”.

Proiectul Privind Subvențiile Pentru Fermele de Porci

Citește și...