Parcagiii ar putea ajunge la închisoare

Vocea.biz / 09.04.2017
Parcagiii ar putea ajunge la închisoare

Deputatul liberal Ovidiu Raeţchi a anunţat că va depune la Parlament un proiect de lege prin care perceperea unei taxe de parcare de către persoane neautorizate devine infracţiune, cei vinovaţi de această faptă putând ajunge la închisoare în cazul în care recidivează, informează news.ro.

”Am lansat în dezbatere publică un proiect de lege care mi-a fost solicitat în ultima vreme de către societatea civilă şi care îşi propune să combată exploatarea ilicită a locurilor de parcare. Suntem familiarizaţi cu fenomenul «parcagiilor» de serviciu, mai ales în Bucureşti şi marile oraşe, şi care a căpătat amploare în ultima vreme: uneori prin ameninţări, prin folosirea unui limbaj licenţios, diverse persoane care nu au niciun drept asupra locurilor de parcare le blochează şi condiţionează ocuparea acestora. O realitate socială care a scăpat de sub control şi care are nevoie de un răspuns pe măsură”, anunţă Ovidiu Raeţchi.

El motivează iniţiativa prin faptul că poliţia nu dispune de o legislaţie clară care să-i permite combaterea fenomenului.

Potrivit proiectului de lege, ”perceperea unei taxe pentru parcare, în orice mod şi cu orice titlu, de către o persoană care nu are autorizare în acest sens sau care nu are cel puţin un drept de folosinţă asupra spaţiului respectiv se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 1 an”. În cazul în care taxa este percepută pe o proprietate publică sau privată a statului, pedeapsa este închisoarea între 9 luni şi 2 ani.

La pedeapsa închisorii s-ar putea ajunge doar în cazul celor care recidivează. ”Cel care înfăptuieşte această infracţiune pentru prima dată are posibilitatea de a presta un număr de 50 de zile de activităţi neremunerate în folosul comunităţii”, precizează Raeţchi.

În proiect sunt enumerate şi faptele pentru care parcagiii ar putea fi sancţionaţi penal: pretinderea ori primirea de bani sau foloase de către o persoană neautorizată, pentru a elibera un spaţiu ocupat, în scopul utilizării acestuia ca loc de parcare, indiferent dacă spaţiul respectiv are sau nu această destinaţie; pretinderea ori primirea de bani sau foloase pentru a dirija sau ghida un şofer în vederea parcării unui autovehicul; pretinderea ori primirea de bani sau foloase, de către o persoană neautorizată, pentru a păzi un autovehicul staţionar; pretinderea ori primirea de bani sau foloase, pentru a înlesni parcarea unui autovehicul, de către o persoană care şi-a însuşit fără drept o calitate în acest scop; pretinderea ori primirea de bani sau foloase, pentru a înlesni parcarea unui autovehicul, de către o persoană neautorizată.

Citește și...