Daniel Constantin: Liviu Dragnea ştie că Tăriceanu va trăda

vocea.biz / 07.04.2017
Daniel Constantin: Liviu Dragnea ştie că Tăriceanu va trăda

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a declarat, vineri, la Digi 24, că celălalt copreşedinte, Călin Popescu-Tăriceanu, ar intenţiona să scoată la un moment dat partidul de la guvernare pentru a-şi mări şansele la alegerile prezidenţiale din 2019. Totodată, Constantin a spus că Tăriceanu l-ar fi trimis pe Daniel Chiţoiu la o discuţie cu liberalul Gheorghe Falcă, imediat după alegerile parlamentare din decembrie 2016, scrie News.ro.

”Imediat după alegerile parlamentare din 11 decembrie, domnul Tăriceanu a avut un trimis în persoana lui Daniel Chiţoiu care a negociat cu domnul Falcă de la PNL. Imediat după alegeri”, a spus Daniel Constantin.

El a făcut afirmaţia ripostând acuzelor aduse de către Călin Popescu-Tăriceanu potrivit cărora ar adeptul unei apropieri a ALDE de liberali şi ruperea alianţei cu social-democraţii.

”De ce aş fi vrut lucrul acesta având un parteneriat istoric de 7 ani cu PSD? Nu poţi să spui «Hoţul strigă hoţii» când tu tatonezi terenul în altă parte, când tu trimiţi pe cineva care ţi-e foarte apropiat – ştie tot partidul că mâna dreaptă a domnului Tăriceanu este domnul Chiţoiu – să discute cu domnul Falcă. Au discutat despre rezultatul alegerilor, despre ce poate fi făcut…”, a afirmat Constantin.

Acesta a mai spus că, pe termen lung, intenţia lui Călin Popescu-Tăriceanu este de a rupe alianţa dintre ALDE şi PSD pentru a avea şanse să câştige alegerile prezidenţiale din 2019.

”Liviu Dragnea ştie că la un moment dat domnul Tăriceanu va trăda, ăsta este un lucru de care sunt aproape convins (…) Domnul Tăriceanu îşi doreşte foarte tare – ştiu şi colegii din ALDE, ştiu şi cei din PSD – să candideze pentru funcţia de preşedinte în anul 2019. Din calculele domniei sale, pentru că este un lucru pe care l-a exprimat într-o şedinţă mai restrânsă a conducerii ALDE, consideră că este mai bine ca, la un moment dat, ALDE să se retragă de la guvernare şi să creeze o platformă din opoziţie mai uşoară pentru ca domnul Tăriceanu să ajungă un candidat cu şanse pentru funcţia de preşedinte al României”, a declarat Daniel Constantin.

Delegaţia Permanentă a ALDE a decis pe 19 martie convocarea Congresului partidului, în cadrul căruia urmează să fie aleasă noua conducere a formaţiunii, pentru data de 21 aprilie. Daniel Constantin a declarat că Delegaţia Permanentă a fost convocată nestatutar şi a anunţat că va contesta în instanţă decizia de convocare a Congresului.

Citește și...