Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Sinaia, că nu a fost de acord cu excluderea din partid a lui Victor Ponta deoarece este „consecvent”, iar aceasta nu este „problema” social-democraţilor în acest moment, motiv pentru care îşi asumă el să fie „înjurat şi jignit”, scrie news.ro
Chestionat de ce nu a fost de acord cu excluderea lui Victor Ponta din PSD, Liviu Dragnea a răspuns: „Pentru că sunt consecvent (…) Am spus de la început că nici nu am de gând să cer lucrul acesta, am şi rupt acea intenţie de demisie şi le-am spus şi colegilor mei că nu cred că asta e problema noastră acum. Îmi asum eu să fiu înjurat şi jignit. Nu vrem să introducem această problemă în dezbaterea partidului”, a răspuns liderul PSD.
Dragnea a susţinut că şi în cazul lui Valeriu Zgonea a avut aceeaşi poziţie, dar acum şi-a impus autoritatea în partid şi nu le-a dat mână liberă colegilor să decidă în privinţa unei posibile excluderi a lui Ponta din formaţiune.
“Şi în cazul lui Valeriu Zgonea am avut aceeaşi poziţie. Numai că acum mi-am impus autoritatea. Atunci am ieşit din sală, am lăsat colegii, eu cerându-le să nu ajungem la excludere, pentru că eu greu susţin sau iniţiez excluderea unui membru de partid, indiferent care ar fi acela”, a completat preşedintele PSD.
El a reiterat faptul că, atât excluderea din partid a lui Mircea Geoană, cât şi a lui Marian Vanghelie au fost nişte greşeli. “Am spus acum ceva timp că excluderea lui Mircea Geoană a fost o greşeală. Şi excluderea lui Marian Vanghelie a fost o greşeală. Când excluzi un membru de partid, pierzi un coleg. Trebuie să facă lucruri mult prea grave”, a conchis Liviu Dragnea.
Preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, a solicitat joi, în cadrul şedinţei Comitetului Executiv Naţional, excluderea din partid a lui Victor Ponta, dar liderul formaţiunii, Liviu Dragnea, nu a dorit să supună la vot această propunere, au declarat surse din conducerea PSD, pentru News.ro.
Potrivit surselor social-democrate, propunerea de excludere din partid a lui Victor Ponta a fost făcută în condiţiile în care atacurile lansate de fostul premier “nu îl vizau numai pe Liviu Dragnea, ci pe toţi membrii formaţiunii”.
Deputatul PSD Victor Ponta a declarat marţi, la Parlament, că nu este nevoie să îl excludă cineva din partid, în condiţiile în care el este dispus să îi mai trimită o dată demisia liderului social-democraţilor, Liviu Dragnea, pentru ”a nu intra în circul acesta”.
„Domnul Dragnea, când nu vrea să facă el ceva singur, ca şi cu ordonanţa 13, pune pe alţii. Nu e nevoie să mă excludă nimeni, îi mai scriu o dată demisia. Să nu intrăm în circul ăsta, pentru că nu este nevoie să pună pe cineva”, a afirmat Ponta, întrebat cum comentează declaraţa lui Liviu Dragnea potrivit căreia există oameni în PSD care cer excluderea sa din partid.