CCR amână, din nou, un verdict privind legea care interzice condamnaţilor penal să deţină funcţii în Guvern-UPDATE

vocea.biz / 04.04.2017
CCR amână, din nou, un verdict privind legea care interzice condamnaţilor penal să deţină funcţii în Guvern-UPDATE

Curtea Constituţională a României nu a luat nici marți o decizie dacă persoanele condamnate pot sau nu face parte din Guvern. Judecătorii CCR au reluat dezbaterile privind excepția de neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului la Legea 90/2001 care interzice persoanelor condamnate penal să ocupe funcţii în Guvern, fără a ajunge la o concluzie. Discuțiile vor fi reluate pe 27 aprilie. Sesizarea privind legea a fost făcută la începutul lunii ianuarie de Victor Ciorbea, la o zi după ce guvernul Grindeanu a depus jurământul la Palatul Cotroceni, potrivit news.ro.

UPDATE: Curtea Constituțională a României a amânat, din nou, o decizie privind legea de organizare și funcționare a Guvernului.

UPDATE: Președintele CCR, Valer Dorneanu, a anunțat că plenul Curții a decis ca de acum încolo să nu se mai facă declarații legate de deciziile CCR. Acestea vor fi făcute publice doar prin comunicate de presă.

Curtea Constituţională a dezbătut pe 7 martie sesizarea depusă de Avocatul Poporului şi a amânat pentru 21 martie pronunţarea deciziei. Pe 21 martie, CCR a anunţat o nouă amânare.

“S-a amânat pentru 4 aprilie pentru că nu am reuşit să ajungem la o soluţie. E nevoie de mai mult studiu. S-au avansat până acum mai multe soluţii, care niciuna dintre ele nu întrunea o majoritate decizională şi atunci acum ne-am cam apropiat de două variante care vor fi posibil de ajuns la o concluzie cu ele. E cea mai grea soluţie pe care am avut-o de dat până acum, pentru că problemele sunt mai ales de apreciere politică”, a spus preşedintele Curţii, Valer Dorneanu.

Preşedintele Curţii a afirmat că au fost ridicate “foarte multe” probleme de drept, atât de oportunitate, cât şi de admisibilitate, problema fiind “delicată”. Dorneanu a spus însă că este de părere că pe 4 aprilie “90%” sigur vor veni cu o soluţie.

“Noi nu ne ghidăm neapărat după presiunea mediatică, nici după cea politică, pentru că aceea există tot timpul, de fapt ambele există. Vrem întâi să fim împăcaţi cu conştiinţa noastră şi cu convingerea că soluţia pe care o dăm corespunde interpretării exacte a Constitutiei şi sensului legiuitorului, în măsura în care el este în concordanţă cu principiile constituţionale”, a spus Dorneanu.

Victor Ciorbea a declarat, pe 5 ianuarie, pentru News.ro, că a trimis la Curtea Constituţională sesizarea în privinţa Legii 90/2001 care prevede că pot fi membri ai Guvernului persoanele care nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate.

Potrivit Avocatului Poporului, Curtea Constituţională a fost sesizată în legătură cu articolul 2 din Legea 90/2001. Acest articol prevede: ”Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 4 alin. (1)”.

Ulterior, Avocatul Poporului a precizat, într-un comunicat, că ”prevederile art. 2 din Legea nr. 90/2001 încalcă principiul echilibrului puterilor în stat, nu întrunesc cerinţele constituţionale de previzibilitate şi proporţionalitate a legii şi nu permit recunoaşterea dreptului la diferenţă pentru ocuparea, în condiţii de egalitate şi fără restricţii nerezonabile, a unei funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat”.

Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, modificată şi completată, apreciind că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. (4) şi (5), art. 16 alin. (1) şi (3), art. 20 şi art. 53 din Constituţie, precum şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, art. 2 pct. 1 şi art. 21 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 1 şi art. 25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Avocatul Poporului a constatat lipsa de coerenţă legislativă în stabilirea unor criterii de integritate clare, obiective şi general valabile pentru ocuparea funcţiilor aparţinând celor trei puteri organizate în cadrul democraţiei constituţionale, aspect de natură să aducă atingere principiului echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederilor art. 16 alin. (3) din Constituţie referitoare la ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice ”în condiţiile legii”.

De asemenea, Victor Ciorbea reclamă ”lipsa de previzibilitate a sintagmei «nu au suferit condamnări penale» din cuprinsul art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, modificată şi completată, fapt ce aduce atingere art. 1 alin. (5) din Constituţie”.

Avocatul Poporului atrage atenţia şi asupra lipsei unui tratament juridic diferenţiat aplicabil unor persoane care nu se află în situaţii analoge, în speţă, persoanele condamnate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, pe de o parte, şi persoanele condamnate pentru infracţiuni săvârşite din culpă, pe de altă parte, aspect ce atrage încălcarea art. 16 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie, precum şi a art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie,  art. 2 pct. 1 şi art. 21 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 1, precum şi art. 25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Prevederile art. 16 alin. (3) din Constituţie consacră dreptul legiuitorului de a stabili condiţiile concrete de ocupare şi exercitare a unei funcţii, însă, în procesul de elaborare a actelor normative, Parlamentul are obligaţia de a respecta principiile constituţionale şi de a adopta, în consecinţă, un sistem legislativ coerent, armonios, coordonat şi eficient, care să asigure respectarea principiului constituţional al echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale, mai arată Avocatul Poporului.

”Este de necontestat faptul că o persoană care urmează să ocupe o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de integritate, legalitate şi corectitudine menite să consolideze încrederea cetăţenilor în autorităţile statului, însă cadrul legislativ ce guvernează condiţiile de accedere la o funcţie trebuie să fie unul coerent, predictibil şi unitar, aplicabil tuturor reprezentanţilor celor trei puteri organizate în cadrul democraţiei constituţionale”, se arată în comunicat.

Avocatul Poporului aminteşte că, în considerentele Deciziei nr. 799/2011, Curtea Constituţională a reţinut că principiul echilibrului puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, trebuie aplicat, în egală măsură, în modul de atribuire şi de exercitare a competenţelor tuturor autorităţilor publice, inclusiv a celor care fac parte din aceeaşi putere, dintre cele trei prevăzute de textul menţionat. În context, Avocatul Poporului observă că, în legislaţia internă, chiar în cadrul aceleiaşi puteri şi anume cea executivă (exercitată potrivit sistemului constituţional românesc de Preşedinte şi de Guvern) există diferenţe de tratament juridic în ceea ce priveşte condiţiile de ocupare a acestor demnităţi şi implicit a criteriilor de integritate necesare a fi îndeplinite. În consecinţă, pentru îndepărtarea viciului de neconstituţionalitate şi pentru a da expresie principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, asigurând deplina efectivitate a textului constituţional, legiuitorul, în cadrul marjei sale de apreciere, va trebui să reexamineze dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 90/2001 în sensul identificării unui raport de proporţionalitate între condiţiile ocupării unei funcţii publice şi scopul urmărit prin soluţia legislativă şi anume exercitarea funcţiei de membru al Guvernului de către o persoană desemnată să pună în aplicare Programul de guvernare acceptat de Parlament.

Din examinarea cadrului legislativ, Avocatul Poporului observă că art. 2 din Legea nr. 90/2001 şi, în special, sintagma ”nu au suferit condamnări penale” încalcă principiul previzibilităţii consacrat la nivel constituţional de art. 1 alin. (5) potrivit căruia ”În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.” Cu referire la principiul previzibilităţii, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 489/2016), Curtea Constituţională a reţinut că, ”potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în cadrul soluţiilor legislative adoptate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înţeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înţelegerea lor corectă şi a se evita interpretările greşite (art. 25), iar, “dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat” sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv şi devine obligatorie pentru actele normative din aceeaşi materie [art. 37 alin. (2)], se arată în comunicat.

Citește și...