Legea salarizării unitare va elimina diferenţele între salariaţii încadraţi pe poziţii similare din aceeaşi ramură, a declarat, sâmbătă, ministrul Consultării Publice şi al Dialogului Social, Gabriel Petrea, precizând că nu este normal ca un contabil de la Consiliul Judeţean Iaşi să aibă un salariu diferit de cel al unui contabil de la CJ Timiş, informează News.ro.
Gabriel Petrea a declarat, sâmbătă, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că Legea salarizării unitare, care va intra în vigoare la 1 iulie, prevede un singur salariu minim, fără a exista diferenţe între angajaţii la stat şi cei din zona privată.
”Va exista un singur salariu minim pe economie şi în privat şi la stat, aşa cum este prevăzut în programul de guvernare. Acum este 1.450 de lei, la 1 ianuarie anul viitor va fi 1.550 de lei şi în fiecare an va creşte cu câte 100 de lei. Urmărim un principiu foarte clar, să eliminăm decalajele apărute de-a lungul timpului între lucrători pe aceeaşi poziţie, din aceeaşi familie ocupaţională. Vă dau un exemplu: un contabil de la CJ Iaşi are salariu diferit faţă de un contabil la CJ Timiş. Este vorba despre aceeaşi muncă şi aceeaşi încadrare. Nu este normal să se întâmple asta şi noi credem că trebuie făcută o astfel de lege”, a precizat ministrul Consultării Publice şi al Dialogului Social, Gabriel Petrea.
Potrivit ministrului, există situaţii de angajaţi din armată care au salarii de 740 de lei, el susţinând că lefurile acestora vor fi aduse la nivelul salariului minim pe economie.
”Am găsit salarii în plată de 740 de lei. Nu este normal ca în 2017 o persoană care munceşte să primească o asemenea sumă. În armată este acest caz. De aceea ne dorim ca salariul minim să-l primească toată lumea. Ideea salariului minim este discutată şi la nivel european pentru a asigura bunăstarea oricărei persoane care munceşte. Atunci când munceşte, o familie ar trebui să aibă un trai decent. Prin aceste majorări putem repara o nedreptate care s-a tot dezvoltat în ultimii ani”, a afirmat Gabriel Petrea.
Ministrul Gabriel Petrea a mai spus că domeniul sănătăţii este prioritar în ceea ce priveşte măririle de salarii, el precizând că, potrivit Legii salarizării un medic rezident va câştiga 1.200 de euro brut pe lună, în timp ce salariul unui medic specialist va atinge 3.600 de euro.
Cât priveşte nemulţumirile care ar putea să apară între salariaţii din diverse domenii, ministrul Gabriel Petrea a afirmat că în discuţiile purtate deja cu sindicatele a avut în vedere doar nivelul de salarizare pentru ramura respectivă.
”Am avut mesaje pentru fiecare categorie în parte şi le-am cerut să spună dacă sunt mulţumiţi cu ceea ce au pentru categoria lor. Noi vrem să stabilim împreună dacă salarizarea în domeniul lor este în regulă şi să lăsăm discuţiile privind ceea ce se întâmplă în celelalte domenii”, a declarat ministrul Consultării Publice şi al Dialogului Social.
Întrebat dacă nu consideră că majorările de salarii anunţate vor avea ca efect creşterea inflaţiei, ministrul Gabriel Petrea a răspuns: ”Nu sunt finanţist, nu pot să vă spun dacă va creşte şi cu cât”.
Ministrul Consultării Publice şi al Dialogului Social, Gabriel Petrea, s-a aflat sâmbătă la Iaşi, el având întâlniri cu oficialităţi locale şi judeţene, sindicate, patronate, dar şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale din judeţ.