Premierul Ponta a trecut testul în fața Parlamentului! A patra moţiune de cenzură împotriva Guvernului a picat!

Vocea.biz / 29.09.2016
Premierul Ponta a trecut testul în fața Parlamentului! A patra moţiune de cenzură împotriva Guvernului a picat!

Camera Deputaţilor şi Senatul se vor reuni, marţi, pentru a dezbate a patra moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta, iar, în paralel, liberalii vor organiza şi un miting în Parcul Izvor, la care se aşteaptă să participe peste 10.000 oameni, informează Mediafax

UPDATE, ora 13.10 – Moțiunea de cenzură a picat!

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta a fost respinsă în parlament, cu 207 voturi „pentru” și 8 „împotrivă”. Ca să treacă, moțiunea ar fi avut nevoie de 276 de voturi.

UPDATE, ora 10.59 – Gorghiu îi dă replică lui Ponta

„Odată cu Victor Ponta vă compromiteți toți. În afara zidurilor acestui Parlamement, există câteva mii de români care au venit să susțină această moțiune în stradă și încă un milion de români care au semnat pentru demiterea lui Victor Ponta chiar dinainte de a fi trimis în judecată. Apoi, mai sunt milioane de români care nu se simt reprezentați de un premier trimis în judecată (…) Solidarizați-vă cu românii și dați-i lui Victor Ponta un singur mesaj: ‘Lasă-ne!’. (…) Dacă găsiți un singur argument care m-ar acuza pe mine, vă rog să îmi arătați asta”, a susținut Alina Gorghiu.

„Avem un premier care nu ne poate reprezenta, pentru că Victor Ponta este un premier inculpat, nimeni nu-l mai ascultă, nimeni nu-l mai primește în vizită, din păcate nici România nu mai ajunge nicăieri cu un asemenea premier”, a mai spus Alina Gorghiu, copreședintele PNL.

Dezbaterea a început în jurul orei 10.30.

Victor Ponta a fost cel care a prezentat punctul de vedere al Guvernului și a încercat să demosntreze faptul că moțiunea de cenzură nu are un punct de vedere solid, nefiind „niciun reproș justificat” dat Guvernului.

„Cred că intenția PNL-PDL de a se ascunde mereu în spatele procurorilor, ca aceștia să facă opoziție în locul lor, este o poziție fundamental greșită”, a spus Ponta.

Cât despre mitingul organizat de liberali, premierul a ironizat faptul că nu s-a strâns foarte multă lume.

Nici domnul Blaga nu mai e ce-a fost odată, sunt mai mulți jurnaliști și jandarmi decât protestatari”, a menționat Victor Ponta.

„În final, pentru a da satisfacție celor care au conceput acest text chiar dacă nu are legătură cu activitatea Guvernului. Se vorbește acolo despre contracte, nu am semnat niciodată un contract cu vreo companie, într-adevăr au semnat Șova și Athanasiu. Vreți să îmi dau demisia acum pentru ce au semnat alții? (…) Și doamna Gorghiu în calitate de avocat (…) Sunteți cam scumpă doamna Gorghiu!”, a comentat Ponta, atacând moțiunea de cenzură cu un atac la Gorghiu.

Moţiunea de cenzură a PNL- “Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta” este semnată de 180 de parlamentari ai opoziţiei, însă, pentru adoptarea ei şi, implicit, pentru demiterea Guvernului este nevoie de voturile a jumătate plus unu din numărul total al parlamentarilor, adică 276 voturi. Chiar dacă toţi parlamentarii liberali sunt prezenţi şi votează, ar mai fi nevoie de alte 100 de voturi. Doar UDMR şi PMP au anunţat că susţin demersul PNL, însă voturile lor sunt insuficiente.

Astfel, cei care vor susţine moţiunea de cenzură sunt 176 de parlamentari liberali, 25 parlamentari UDMR şi câţiva de la grupul democrat popular şi neafiliaţi, în total fiind puţin peste 200.

Pe de altă parte, actuala coaliţie guvernamentală este solidară cu premierul Victor Ponta, UNPR afirmând că rămâne alături de acesta. Concret, Cabinetul Ponta este susţinut de 197 parlamentari ai PSD, 63 ai UNPR, 37 ai ALDE, la care se adaugă cei 17 deputaţi de la minorităţile naţionale altele decât cea maghiară care, de regulă, votează cu Guverrnul, deci, în total, peste 300 de parlamentari.

Liberalii au admis că şansele ca moţiunea de cenzură să treacă sunt mici, demersul Opoziţiei, iniţiat imediat după trimiterea în judecată a premierului Victor Ponta pentru fapte de corupţie, fiind mai curând unul simbolic. De altfel, în 25 de ani, doar două moţiuni de cenzură au fost adoptate de Parlament: este vorba despre moţiunea iniţiată împotriva Cabinetului Emil Boc, în octombrie 2009 (în pragul alegerilor prezidenţiale, când PNL şi PSD au făcut front comun) şi cea împotriva Cabinetului Mihai Răzvan Ungureanu, adoptată în aprilie 2012, tot prin votul PNL şi PSD, şi urmată de desemnarea lui Victor Ponta premier.

Deşi aritmetica parlamentară nu este în măsură să ofere emoţii Guvernului, totuşi partidele din coaliţia majoritară au decis ca doar câţiva parlamentari ai puterii să fie prezenţi în sală, iar la vot să stea în bănci, preşedintele PSD Liviu Dragnea anunţând, după şedinţa coaliţiei, că vor asigura cvorumul de şedinţă, dar nu vor vota, votul fiind secret cu bile.

La rândul lor, liderii liberali şi-au mobilizat parlamentarii să fie prezenţi la moţiunea de cenzură pentru că se aşteaptă ca toţi cei de la putere să stea în bănci la vot şi să nu participe la discursuri.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a spus, luni, la şedinţa grupurilor reunite ale parlamentarilor liberali, că nu crede că parlamentarii puterii vor fi lăsaţi să voteze moţiunea şi vor fi umiliţi de “doi lideri care au probleme cu legea”.

Liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, i-a avertizat, la rândul său, pe parlamentarii liberali să nu lipsească de la dezbaterea moţiunii, deoarece trebuie să asigure cvorumul de şedinţă.

“Am să vă rog pe toţi colegii parlamentari, la ora 10 fără 5 să semnaţi condica, pentru că vă imaginaţi că se va face apel la cvorum. Din informaţiile pe care le am, cei de la PSD vor veni numai câţiva în sală, aşa că cvorumul va fi la limită şi noi vom fi cei care îl asigurăm. Este posibil ca cei de la coaliţie să nu ia cuvântul deloc şi, în această situaţie, timpul de dezbatere a moţiunii va fi redus şi, ca atare, prezenţa permamentă în sală este obligatorie, pentru că poate fi mult mai repede votul pe moţiune”, a adăugat Nicolăescu.

În paralel, liberalii organizează un miting în Parcul Izvor, de lângă Palatul Parlamentului, la care se aşteaptă să participe peste 10.000 de oameni.

Citește și...