Dragnea îl atenționează pe Iohannis: “Să se abţină de la a se implica în competiţia electorală”

Claudia Bonchis / 29.09.2016
Dragnea îl atenționează pe Iohannis: “Să se abţină de la a se implica în competiţia electorală”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a reacţionat pe Facebook după declaraţiile făcute, joi, de către preşedintele Klaus Iohannis. El îi cere şefului statului să respecte Constituţia şi să se abţină în a se implica în competiţia electorală dintre partidele politice.

“Preşedintele Iohannis ne-a spus astăzi că, pentru dânsul, nu contează rezultatul alegerilor din 11 decembrie. Din declaraţia sa reiese că nu contează cum vor vota românii, ci doar cu ce partid va dori Dacian Cioloş să formeze viitorul guvern. Altfel spus, ceea ce decide amicul său e mai important decât ce vor decide mai bine de 18 milioane de români. Îi reamintesc domnului preşedinte ce scrie în Constituţia României pe care a jurat cu mâna pe Biblie că o va respecta: ‘suveranitatea aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere. Niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu’. Aşadar, îi solicit preşedintelui Iohannis să respecte Legea fundamentală a statului român şi să se abţină de la a se implica în competiţia electorală dintre partidele politice”, a scris Dragnea, pe Facebook.

Potrivit liderului PSD, viitoarea guvernare va fi constituită aşa cum vor hotărî cetăţenii prin vot.

“Experimentul “Guvernul meu” a eşuat. Românii decid, prin vot, cine să conducă această ţară şi cine le poate crea un viitor mai bun”, a susţinut Liviu Dragnea.

Klaus Iohannis a anunţat joi că, după alegerile parlamentare din acest an, nu va nominaliza în funcţia de premier o persoană independentă politic.

“După alegerile parlamentare nu voi nominaliza persoane independente politic pentru poziţia de premier al României”, a precizat şeful statului, după ce a participat la reuniunea Biroului Grupului Partidului Popular European.

El a adăugat că premierul Dacian Cioloş va trebui să răspundă, în perioada următoare, dacă rămâne independent sau dacă îşi declară simpatia ori adeziunea pentru un partid politic.

Citește și...