Procurorii DNA cer arestarea preventivă a deputatului independent Adrian Gurzău pentru trafic de influenţă. Solicitarea urmează să ajungă la preşedintele Camerei Deputaţilor.
Deputatul Adrian Gurzău este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care mai este implicat fostul preşedinte al Consiliului de Administrație al S.C. CARPATICA ASIG SA.
Potrivit unui comunicat al DNA remis Vocea.biz, între Angela Toncescu, fost președinte al Consiliului de Administrație al S.C. CARPATICA ASIG SA, şi deputatul Adrian Gurzău a existat o înţelegere prin care societatea comercială a fost păgubită, iar cele două persoane au avut beneficii financiare.
Procurorii DNA susţin că în perioada 8 aprilie 2015 – 1 noiembrie 2015, Angela Toncescu, membru și începând cu data de 2 iulie 2015, președinte al Consiliului de Administrație al S.C. CARPATICA ASIG SA, i-a promis lui Adrian Gurzău, deputat în Parlamentul României și administrator în fapt al unei firme, care a și acceptat promisiunea, întocmirea unui contract de prestări servicii între firma respectivă, în calitate de prestator și S.C. CARPATICA ASIG SA, în calitate de beneficiar.
Potrivit procurorilor, contractul susmenționat a fost încheiat în data de 2 noiembrie 2015, la solicitarea și în complicitate cu inculpata Toncescu Angela. Obiectul contractului îl constituia furnizarea, de către firma controlată de deputat, a unor servicii specializate de ”relații clienți, info-line, contact center vânzare și marketing”, pe o durată minimă de 5 ani.
“Valoarea contractului pentru primele trei luni (perioada pilot test) a fost stabilită la suma de 10.000 de euro + TVA, plătită de S.C. CARPATICA ASIG SA lunar, urmând ca pentru următoarele 60 de luni, valoarea contractului să fie de 4.000 de euro+TVA, pe fiecare lună. Așadar, valoarea totală a contractului pe perioada preconizată este de 270.000 de euro+TVA”, transmite DNA.
Contractul încheiat a fost păgubos pentru CARPATICA ASIG SA, susţin procurorii, în contextul în care, la momentul încheierii, societatea de asigurări avea un departament compus din patru angajați ai societății, care desfășurau activități similare, la costuri mult mai scăzute.
“În schimbul acestor promisiuni și, ulterior, în schimbul încheierii contractului, începând cu 8 aprilie 2015 și până în 14 martie 2016, inculpatul Gurzău Adrian a susținut că își exercită influența pe care o avea asupra unor membri din conducerea A.S.F, astfel încât să fie influențat votul din Consiliul A.S.F. pentru urgentarea procedurii de avizare a lui Toncescu Angela în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al S.C. CARPATICA ASIG SA și pentru ca aceasta să nu fie sancționată pentru nereguli constatate în activitatea anterioară.
Totodată, deputatul Gurzău Adrian, prevalându-se de calitatea de demnitar și de membru al Comisiei de cercetare a abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților, și-a traficat influența asupra unor membri din conducerea A.S.F, astfel încât membrii Consiliului A.S.F. să aprobe prelungirea perioadei de redresare pe bază de plan a S.C. CARPATICA ASIG S.A., deși prin adresa Direcției de supraveghere și control – Sectorul asigurări-reasigurări din 14.07.2015, se propusese Consiliului A.S.F. constatarea stării de insolvență a S.C. CARPATICA ASIG S.A”, se mai arată în comunicat.
Deputatul Adrian Gurzău a fost audiat, în noaptea de luni spre marţi, de procurorii DNA. În același dosar, procurorii anticorupție au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a inculpaților Toncescu Angela, Hosu Dan și Tatu Ion-Sorin.