Gabriel Oprea demisionează din Senat: “Nu mă ascund”. Fostul ministru, la mâna lui Iohannis – UPDATE

Bogdan Buburuz / 23.09.2016
Gabriel Oprea demisionează din Senat: “Nu mă ascund”. Fostul ministru, la mâna lui Iohannis – UPDATE

Senatorul Gabriel Oprea a anunţat că va demisiona din funcţie. Procurorii DNA au cerut urmărirea sa penală pentru ucidere din culpă în cazul decesului poliţistului Bogdan Gigină, dar senatorii au respins solicitarea. În replică, mii de oameni au ieşit în stradă, acuzând politicienii că blochează anchetele penale.

“Nu mă ascund în spatele niciunei imunități și, la fel ca și familia Gigină, doresc adevărul despre acel accident. Înțeleg că sunt opinii juridice divergente cu privire la posibilitatea reluării votului. Prin urmare, ca să nu mai existe vreo îndoială, vă anunț că demisionez din Senatul României. Procedura, conform Regulamentului, se va realiza săptămâna viitoare”, a scris Oprea pe contul său de pe reţeaua de socializare Facebook.

UPDATE 17:50 Demisia lui Gabriel Oprea din funcţia de senator nu va atrage, automat, urmărirea sa penală în dosarul de ucidere din culpă instrumentat de DNA. Asta pentru că Oprea se bucură de imunitatea ministerială, având în vedere că infracţiunea de care a acuzat s-a petrecut când ocupa funcţia de ministru de Interne. Astfel, procurorii DNA sunt nevoiţi să ceară avizul pentru urmărirea penală preşedintelui Klaus Iohannis. Pentru asta însă trebuie să aducă noi dovezi în dosar. Şeful statului a aprobat până acum toate solicitările de acest gen şi chiar i-a sugerat lui Oprea să demisioneze.

UPDATE: 17:04 Călin Popescu Tăriceanu a salutat vineri demisia lui Gabriel Oprea. Copreşedintele ALDE a afirmat că, în acest context, cererea privind reluarea votului în cazul lui Oprea nu mai are sens.

“Foarte bine, salut gestul domniei sale! Cred că în contextul actual gestul domniei sale este foarte binevenit”, a declarat  Călin Popescu Tăriceanu, la finalul Ligii Aleşilor Locali.

Decizia lui Oprea vine atât după protestele de joi, cât şi după declaraţia președintelui Klaus Iohannis, care i-a sugerat senatorului să demisioneze „dacă vrea să detensioneze situația”.

Șeful statului a declarat vineri că nu este convins că există o posibilitate prin care să fie reluat votul Senatului în cazul fostului ministru Gabriel Oprea, dar că acesta din urmă are totuși posibilitatea să demisioneze din Parlament.

DNA a transmis că ancheta penală faţă de Gabriel Oprea este blocată după votul din Senat.

“Respingerea cererii procurorilor Direcției Naționale Anticorupție de începere a urmăririi penale, de către majoritatea membrilor Senatului României, are drept consecință blocarea anchetei penale față de Gabriel Oprea cu privirea la infracțiunea de ucidere din culpă și îi plasează pe procurorii Direcției Naționale Anticorupție în imposibilitatea stabilirii răspunderii penale a fostului ministru de interne pentru moartea polițistului Bogdan Gigină”, se arată într-un comunicat al DNA remis Vocea.biz.

Potrivit procurorilor, ca urmare a votului senatorilor, “actul de justiție nu mai poate fi înfăptuit”.

Citește și...