Efectul DNA. Deputatul liberal Mircea Man renunţă la un nou mandat

Anca Miklos / 23.09.2016
Efectul DNA. Deputatul liberal Mircea Man renunţă la un nou mandat

Deputaul PNL Maramureş Mircea Man nu va mai candida la alegerile parlementare din luna decembrie. Decizia de a renunţa la un nou mandat vine la scurt timp după ce politicianul a fost citat la DNA pentru declaraţii.

Anunțul retragerii deputatului din cursa electorală a fost făcut de președintele interimar al PNL Maramureș, Mircea Dolha.

„Mi-au fost adresate multe întrebări pe această temă. Tocmai de aceea vă spun foarte clar că domnul deputat Mircea Man s-a retras de pe liste, deci nu mai candidează. Am acordul domniei sale să anunț că s-a retras din cursă. Îl asigurăm în continuare de tot sprijinul nostru pentru că în acest moment, fără sa fie trimis în judecată, fără să contravină criteriilor de eligibilitate, a decis să facă un pas în lateral pentru a-și soluționa problemele”, a spus Mircea Dolha.

Man a candidat şi la alegerile din luna iunie şi a câştigat un mandat de consilier judeţean în Maramureş, dar a renunţat în favoarea mandatului de deputat.

În urmă cu doar câteva zile, acesta a fost citat la DNA Oradea pentru a da declaraţii într-un dosar în care este acuzat că ar fi intervenit pentru numirea unui apropiat în funcţia de director la Direcţia Regională a Apelor Someş Tisa (ABAST), funcţie pe care până atunci o deţinea cu delegaţie.

Deputatul nu a putut fi contactat pentru a da mai multe detalii despre decizia luată. Cel mai probabil acesta îşi va relua vechea funcţie, cea de director la E-On Gaz, poziţie de pe care a plecat la primul mandat de parlamentar.

Citește și...