Oprea încearcă să-i liniștească pe românii revoltați de votul din Senat: “În câteva luni, nu voi mai avea imunitate”

Vlad Mironescu / 21.09.2016
Oprea încearcă să-i liniștească pe românii revoltați de votul din Senat: “În câteva luni, nu voi mai avea imunitate”

Fostul vicepremier şi ministru de Interne, Gabriel Oprea, a transmis, miercuri, pe pagina sa de Facebook, că votul senatorilor nu îl face imun în faţa Justiţiei şi nici nu închide drumul dosarului DNA, precizând că în câteva luni mandatul său de senator se încheie şi atunci va putea fi cercetat.

“Acest vot nu mă face imun în fața Justiției, nu mă «salvează» de la ceva și nici nu închide drumul dosarului pentru care DNA a cerut încuviințarea urmăririi penale. Peste doar câteva luni, mandatul meu de senator se încheie. Peste doar câteva luni, așa-zisa imunitate nu va mai exista, iar cazul își va urma cursul normal în Justiție. Spun asta pentru cei care, din neștiință sau din interes, afirmă – în mod total greșit – că, din cauza votului din Senat, dosarul DNA nu va mai ajunge în instanță. Vă reamintesc faptul că procurorii au așteptat aproape un an ca să facă acest dosar. Ei bine, prin votul de acum doua zile, s-a decis să mai treacă încă 3 luni până când va ajunge în fața judecătorilor. Atât și nimic mai mult”, a scris Gabriel Oprea, pe pagina sa de Facebook.

Fostul ministru de Interne a mai precizat că le-a cerut senatorilor să nu încuviințeze solicitarea DNA din cauza suspiciunii că dosarul nu vizează înfăptuirea Justiției, ci “mai degrabă a unor jocuri de altă natură”. La finalul postării, fostul vicepremier a transmis din nou că se consideră nevinovat şi că nu i se pare normal ca un dosar cu acuzații atât de grave să fie atât de sărac în probe.

“Iar atunci când judecătorii îmi vor da dreptate, mă întreb dacă cineva va plăti, totuși, pentru calomniile, injuriile și ura pe care zgomotul din jurul acestui dosar le-au produs”, încheie mesajul fostul ministru.

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, miercuri, la sediul CSM, că votul senatorilor în cazul lui Gabriel Oprea a fost unul “politic care blochează justiţia”, menţionând că “o mamă rămâne să aştepte”.

“Este un vot politic care blochează justiţia. DNA nu mai poate să stabilească răspunderea penală a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă”, a declarat procurorul-şef DNA, care a mai precizat că “o mamă rămâne să aştepte”.

Laura Codruţa Kovesi a menţionat că nu este primul dosar în care procurorii nu pot continua investigaţiile, în urma unui vot dat în Parlament.

“Au mai fost astfel de precedente, vă reamintesc dosarul în care a fost implicat fostul ministru de Externe, Corlăţean Titus. Am deschis o investigaţie, din nou votul politic a blocat acea investigaţie”, a mai declarat procurorul-şef DNA.

Senatul României a respins, luni, cererea DNA de încuviințare a urmăririi penale pentru ucidere din culpă, în dosarul privind decesul polițistului Bogdan Gigină. Procurorii DNA au precizat că respingerea cererii de încuviințare a urmăririi penale pentru ucidere din culpă în cazul lui Gabriel Oprea are drept consecință blocarea anchetei penale.

Citește și...