Nedreptate veche de 20 de ani din învăţământ, îndreptată în Parlament. Ce salariați vor avea venituri mai mari

Anca Miklos / 21.09.2016
Nedreptate veche de 20 de ani din învăţământ, îndreptată în Parlament. Ce salariați vor avea venituri mai mari

Pe ultima sută de metri a actualului mandat, senatorii sunt puşi pe fapte mari. Aleșii doresc să îndrepte o inechitate din sistemul de învăţământ veche de mai bine de 20 de ani. Este vorba despre salariile juriştilor din şcoli, al căror nivel era chiar mai mic decât cel al personalului contabil, și pe care senatorii ar vrea să le mărească acum printr-o inițiativă legislativă.

Potrivit unor surse Vocea.biz, mii de juriști au fost încadraţi după vechea Lege a învăţământului şi erau socotiţi drept „personal auxiliar”, iar asta a însemnat faptul că salariile lor erau mai mici decât ar fi meritat de fapt, pe măsura responsabilității lor.

Iniţiativa legislativă îi aparţine senatorului PSD Mihnea Costoiu şi are deja susţinători numeroşi în rândul parlamentarilor.

„Am semnat și susțin inițiativa legislativă a senatorului PSD Mihnea Costoiu care prevede ca salariile de încadrare pentru funcția de administrator financiar să fie utilizate și pentru salarizarea funcțiilor corespunzătoare de consilier juridic, realizându-se asfel o corespondență din punct de vedere al a salarizării, între aceste funcții care au, în general, cerințe similare ca nivel de răspundere, de competențe, de responsabilități”, spune Liviu Marian Pop, fost Ministru al Educaţiei, actualmente senator de Maramureş.

Astfel, prin propunerea legislativă pentru completarea prevederilor Legii nr.63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ se intenționează rezolvarea unei situații generatoare de discriminare,  cea referitoare la funcția de consilier juridic din cadrul universităților de stat.

„În cadrul instituțiilor de învățământ superior, activitatea consilierului juridic este de o foarte mare importanță în respectarea asigurării cadrului legal de funcționare a acestora prin acordarea de consultanță juridică conducerii acesteia, facultăților sau departamentelor și tuturor compartimentelor administrative, prin apărarea drepturilor legale ale instituțiilor de învățământ superior în fața tuturor celorlalte entități private și de stat cât și a persoanelor fizice, prin avizarea tuturor documentelor instituției  sau redactarea lor în formă legală”, a mai spus Pop.

Potrivit spuselor fostului ministru, diferenţele salariale între cele două categorii pot ajuge până la suma de 700 de lei deşi responsabilităţile asumate sunt comparabile.

În cazul în care va fi aprobată, legea mai trebuie promulgată de preşedintele României.

Citește și...