Zi plină la Curtea Supremă. Politicienii fac coadă la ÎCCJ

vocea.biz / 20.09.2016
Zi plină la Curtea Supremă. Politicienii fac coadă la ÎCCJ

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt ocupaţi, marţi, cu dosare în care apar numele unor politicieni cu greutate. Ludovic Orban, Călin Popescu Tăriceanu, Bogdan Olteanu, Liviu Dragnea şi Constantin Niţă sunt pe lista instanţelor care judecă în aceeaşi zi mai multe cauze în care aceştia sunt implicaţi.

Ludovic Orban a “deschis drumul”, fiind programat să fie audiat în jurul orei 11:00 la ÎCCJ în primul termen al procesului în care fostul ministru al Transporturilor este acuzat că a strâns bani pentru finanţarea campaniei electorale pentru alegerile locale.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este aşteptat de asemenea la ÎCCJ, în jurul amiezii, în dosarul în care e acuzat de mărturie mincinoasă. Este vorba despre cauza în care se judecă retrocedările ilegale în care ar fi fost implicaţi Paul al României şi Remus Truică.

Bogdan Olteanu, fost viceguvernator al BNR, află, de asemenea, marţi, dacă rămâne în arest la domiciliu pentru încă 30 de zile în dosarul în care e acuzat de procurorii DNA de trafic de influenţă.

Scăpat de colegii senatori de urmărirea penală, Gabriel Oprea se va prezenta şi el în faţa instanţei de la ÎCCJ în dosarul maşinii de lux cumpărate din fondurile operative ale DIPI.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, va ajunge şi el, alături de fosta lui soţie, la Curtea Supremă, în dosarul angajărilor de la Direcţia de Protecţie Socială Teleorman.

Tot marţi, magistraţii încep judecarea procesului de corupţie al fostului ministru Constantin Niţă, care e acuzat că i-ar fi cerut unui om de afaceri cu un comision de 5% din valoarea unui contract de la Primăria Braşov.

Citește și...