Deputatul Mircea Man, fostul preşedinte al CJ Maramureş, inculpat într-un dosar la DNA Oradea

Claudia Bonchis / 20.09.2016
Deputatul Mircea Man, fostul preşedinte al CJ Maramureş, inculpat într-un dosar la DNA Oradea

Deputatul PNL Mircea Man, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, a ajuns marți în faţa procurorilor DNA Oradea, care i-au adus la cunoştinţă calitatea de inculpat într-un dosar de corupție. El a fost însoţit la audieri de avocatul său, Ioan Blăjan, decanul Baroului Maramureş.

Procurorii DNA Oradea îl acuză pe deputatul PNL Mircea Man că, în 2008, ar fi intervenit pe lângă deputatul PNL Ioan Oltean, secretarul general al PDL la vremea respectivă, pentru ca maramureşeanul Radu Flaviu să fie numit definitiv ca şef la Direcţia Regională a Apelor Someş Tisa (ABAST), funcţie pe care până atunci o deţinea cu delegaţie.

Clasat în 2012, dosarul privind atribuirea unor contracte la ABAST  a fost redeschis în anul 2015 printr-o încheiere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Nu este legat (n.r. dosarul) de activitatea mea de preşedinte de Consiliu Judeţean, de deputat. Este legat de activitatea mea politică, de lider de partid, funcţie în virtutea căreia am făcut mai multe propuneri pentru servicii publice deconcentrate“, a declarat Marian Man la ieşirea din sediul DNA Oradea

La sediul DNA Oradea a ajuns marți şi Radu Flaviu, dar acesta nu a făcut declaraţii în faţa jurnaliştilor.

În vara anului trecut, a fost citat şi deputatul Ioan Oltean, căruia i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect în dosar. Potrivit unor surse Vocea.biz, deputatul bistrițean este așteptat miercuri la sediul DNA Oradea pentru audieri.

Dosarul de marți a fost disjuns dintr-o altă cauză, în care fostul preşedinte al CJ Maramureş, Mircea Man, a fost pus sub învinuire pentru luare de mită. În acelaşi dosar, Beniamin Rus, patronul grupului Selina, a fost pus sub învinuire pentru dare de mită.

În 2011, atât Man cât şi Rus au fost scoşi de sub urmărire penală, din lipsă de probe.

Citește și...