Agenția Națională de Integritate consideră că hotărârea adoptată astăzi, prin vot, de plenul Camerei Deputaților cu privire la Petre Roman este abuzivă de vreme ce starea acestuia de incompatibilitate a rămas definitivă o data cu respingerea ca neîntemeiată, de către Tribunalul București, a cererii de reexaminare formulată de acesta.
ANI consideră abuzivă decizia Camerei Deputaților astăzi, pentru că ea se bazează pe o hotărâre nedefinitivă, spun inpectorii de integritate.
“Mai mult decât atât, decizia de astăzi a deputaților este una nelegală, întrucât, deși contestația acestuia depusă la nouă luni de la data emiterii raportului de evaluare a fost admisă de Curtea de Apel București, contrar practicii judiciare existente, Agenția a atacat cu recurs această sentință. A acționa în baza unei hotărâri judecătorești nedefinitive creează un precedent periculos, în sensul în care tuturor persoanelor care contestă rapoartele de evaluare emise în sarcina lor să le fie întrerupte mandatele doar în baza sentințelor pronunțate de instanțele de fond, deși acestea nu au caracter definitiv.
Menționăm faptul că ANI a finalizat raportul de evaluare prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a deputatului Petre Roman la data de 12 martie 2014. Acesta contestă raportul de evaluare la Tribunalul București iar instanța îi respinge definitiv acțiunea la 13 ianuarie 2015. Întrucât, în aceeași perioadă, Curtea de Apel București comunică ANI faptul că pe rolul acesteia nu există nicio acțiune formulată de Petre Roman împotriva raportului de evaluare, Agenția solicită Camerei Deputaților aplicarea sancțiunii disciplinare de revocare din funcție. Ulterior, la data de 16.01.2015 – la 9 luni de la finalizarea raportului de evaluare, Petre Roman contestă la Curtea de Apel București raportul de evaluare al ANI. Astfel, la data de 22 aprilie 2016, instanța de fond, contrar practicii judiciare existente, admite acțiunea formulată de Petre Roman. Agenția Națională de Integritate a formulat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei menționate la data de 23 mai 2016”, precizează ANI, într-un comunicat.