„Ora premierului”: Dacian Cioloş va prezenta luni în Parlament starea economiei

Mihaela Hiticaș / 19.09.2016
„Ora premierului”: Dacian Cioloş va prezenta luni în Parlament starea economiei

Dacian Cioloş va prezenta luni în Parlament starea economiei la „ora premierului”. Discursul primului-ministru despre situația economică a țării noastre va fi susținut de la ora 14.30 în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, la invitaţia grupului parlamentar PSD.

Politicienii i-au cerut primului-ministru să arate care este „situaţia economică reală a ţării”, inclusiv nivelul de colectare a taxelor, deficitul bugetar, deficitul de cont curent, deficitul comercial şi creşterea economică estimată care stă la baza execuţiei bugetare.

Decizia privind invitarea premierului Cioloş în Parlament a fost luată de Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, săptămâna trecută, la solicitarea PSD. Deși tot luni este programată o ședință de Guvern, iar de la ora 17.00 premierul trebuie să plece spre New York pentru o vizită oficială, parlamentarii au decis ca discursul lui Cioloș despre starea economiei să înceapă la ora 14.30.

Premierul Dacian Cioloş va avea la dispoziţie 30 de minute pentru a face o prezentare la început, urmând intervenţiile din partea grupurilor parlamentare, iar la final Cioloş va putea să răspundă întrebărilor. PSD are la dispoziţie 32 de minute pentru intervenţii în plenul comun, PNL – 27 de minute, ALDE – 7 minute, UNPR – 6 minute; UDMR – 4 minute. Minorităţile naţionale au la dispoziţie 3 minute pentru discursuri, iar deputaţii şi senatorii neafiliaţi – 7 minute.

Potrivit news.ro, recent, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a trimis o scrisoare deschisă premierului Dacian Cioloş în care îi cerea să prezinte ”de urgenţă” în faţa camerelor reunite ale Parlamentului un raport privind situaţia economică reală a ţării, inclusiv nivelul de colectare a taxelor, deficitul bugetar, deficitul de cont curent, deficitul comercial şi creşterea economică estimată care stă la baza execuţiei bugetare.

Întrebat despre scrisoarea lui Liviu Dragnea, purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, a spus că iniţiativa preşedintelui PSD ”este foarte bună”, pentru că va da posibilitatea premierului Dacian Cioloş să meargă în Parlament şi să arate că datele economice sunt foarte bune, respectiv creşterea economică şi încasările, care sunt peste program.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai spus că prezenţa premierului în Parlament va fi şi o bună ocazie pentru a atrage atenţia asupra iniţiativelor parlamentarilor care pun presiune pe buget.

Citește și...