Mircea Dumitru, despre amânarea concursurilor pentru directorii de şcoli: Politicul nu vrea să piardă controlul asupra şcolilor

Ciprian Fabian / 18.09.2016
Mircea Dumitru, despre amânarea concursurilor pentru directorii de şcoli: Politicul nu vrea să piardă controlul asupra şcolilor

Ministrul Educaţiei Mircea Dumitru spune că miza blocării concursurilor pentru directorii de şcoli, prin amendamentul PSD de la comisia de învăţământ a Senatului, este aceea de a nu pierde controlul politic asupra şcolilor, precizând că va fi obligat să stopeze concursurile, dacă legea trece de plen.

Ministrul Educaţiei a spus că, dacă modificarea legii educaţiei va fi votată de plenul Senatului până la 12 octombrie când este programată prima probă a concursului naţional, va fi obligat să stopeze procedura.

“Dacă va ajunge să fie adoptat (amendamentul Andronescu -nr.r) până în ziua de 12 octombrie când calendarul nostru a anunţat clar că e prima probă a acestui concurs naţional organizat de minister, sigur că atunci va trebui să oprim. (…) Nu, nu am vorbit cu doamna Andronescu. Nu ştiu dacă acum, în momentul ăsta are rost să port acest dialog. Am aflat ieri, alalteieri am aflat că există această problemă, la vremea respectivă era un fel de presupune că s-ar putea să se modifice legea”, a spus ministrul, la Digi 24. El a adăugat că este posibil totuşi ca proiectul să fie retras în condiţiile în care reprezentantul PNL din comisie a acuzat că i-a fost falsificată semnătura care apare pe raport.

Mircea Dumitru a insistat că este nevoie de depolitizarea sistemului, chiar dacă nu aceasta este cea mai gravă problemă a educaţiei. Întrebat ce se va întâmpla dacă legea trece în varianta PSD şi concursurile vor fi amânate pentru vara anului viitor, ministrul a spus: “În principiu, dacă se mută anul viitor, se poate spune că acest concurs nu va fi foarte corect, foarte transparent şi acuzaţiile şi uneori insinuările care au fost vehiculate cu privire la faptul că aceste concursuri sau numirile sunt condiţionate politic vor fi repetate. Aşa cum l-am gândit noi acum este foarte greu să fie aranjat politic”.

El a mai spus că aceste concursuri au fost deja amânate de “cineva” din minister, deşi erau pregătite să aibă loc în primăvara acestui an.

“Vreau în primul rând să respect legea pentru că aceste concursuri trebuie organizate potrivit legii, iar din 2008 şi până acum sunt cel puţin două cicluri în care nu s-a aplicat legea, deşi declarativ toţi actorii principali din politică, din Ministerul Educaţiei au spus că trebuie să avem concursuri, chiar şi doamna Andronescu spune acest lucru dacă o întrebaţi o să spună >”, a mai spus Dumitru.

Ministrul a mai spus că acest control politic poate fi invocat “în momentul în care un director este numit pentru o perioadă foate scurtă, în momentul în care nu are un contract de management pe care îl obţine pe baza unui concurs public în care dovedeşte că are o capacitate de a conduce şcoala sau licerul, că vorbim aici de învăţământul preuniversitar”.

“Să mă înţelegeţi, eu nu am în vedere un partid sau altul, când vreau şi insist că şcoala trebuie depolitizată”, a mai comentat el.

Luni ar urma să fie discutată în Senat problema raportului comisiei de învăţământ la proiectul de modificarea a legii educaţiei, proiect la care PSD a introdus un amendament, fără nicio legătură cu obiectul de fond al propunerii legislative. Amendamentul susţinut de Ecaterina Andronescu, preşedinte al comisiei, prevede amânarea concursurilor pentru directorii de şcoli până în vara anului 2017, Senatul fiind cameră decizională.

Citește și...