Senatorul Daniel Savu, actualmente membru al Partidului România Unită, a postat pe blogul său informaţii despre procurorul Mircea Negulescu, de la DNA Ploieşti, cel care instrumentează dosarul “Ponta-Blair”. Savu, fost ofițer SRI, spune că a obținut aceste informații înainte ca dosarul ”Ponta-Blair” să apară în spațiul public și că le-a primit de la ”mulți oameni bine intenționați, printre ei foști sau actuali ofițeri de informații. Aceștia au încercat și pe alte canale să sesizeze situația celor abilitați, să îi determine cumva să investigheze și să ia măsuri”.
“Ultimul dosar cu vizibilitate națională și internațională instrumentat de procurorul Mircea Negulescu, Ponta-Blair, a ridicat atât de multe semne de întrebare, încât am considerat că este de datoria mea să aduc imediat în atenția opiniei publice unele din metodele pe care acesta le folosește în instrumentarea cazurilor sale. Precizez că detaliile de mai jos mi-au fost aduse la cunoștință înainte ca acest dosar să apară în spațiul public”, a scris Daniel Savu.
Senatorul a postat şi un fişier audio în care Negulescu este înregistrat vorbind cu un şef al său despre relaţia sa de prietenie cu şeful SRI Prahova, Sabin Iancu.
Iată stenograma și precizările senatorului Daniel Savu, așa cum le-a prezentat pe blogul său:
”– M.N. : Claudia Tănase…da ? Claudia ! Hm ?
– Interlocutor: Da tu ai încredere în Claudia asta ?
– M.N.: Da ! Claudia mi l-a dat pe Bădescu, pe nașul, ca să fim ok, așa !
– Interlocutor : Ea ți l-a dat pe Bădescu ?
– M.N.: Ea cu Tănase, da !
– Interlocutor : Tu lui Sabin (șeful SRI Prahova) i-ai spus asta, de care ți-a dat …(neinteligibil) ?
– M.N.: Nu…
– Interlocutor : Știa de la tine …
– M.N.: Da. Păi nu ți-a zis ? Ti-a zis !
– Interlocutor : Nu .
– M.N : Știa de la mine, normal, că doar de la cine era să știe ! Da ? Și pe urmă chestia că domne’, ca Enache, cu presa, cu…
– Interlocutor : Tot Claudia ți-a spus-o ?
– M.N.: Nu, aia știu de la altă lume…Știu de la Pătraru. Mă certa pe mine Pătraru, că dai la doua capete, făceau d’alea, că facem noi….
– Interlocutor : Pătraru nu e prieten cu Saghel ?
– M.N.: Știi, am avut eu o relație cu Claudia, mi-a zis-o Pătraru
– Interlocutor : Mă, nu te-a rugat nimeni !
– M.N.: Mi-a zis Pătraru, mă ! Cum nu m-a anunțat nimeni ?
– Interlocutor: Asta este șantaj, mă !
– M.N. : Păi e șantaj, mă !
– Interlocutor : Dă-l pe Pătraru pentru șantaj, dă-l în p… măsii ….
– M.N.: De ce să-l bag pe Pătraru ? …(neinteligibil)
– Interlocutor : Ce treabă are el că ai regulat-o tu pe Claudia ?
– M.N. Păi eu le regulez pe toate, să moară mama ! Nu pot să stau o oră ! Deci nu pot să mă salut cu o femeie cunoscută pe ….
– Interlocutor: Ăsta-i șantaj ! Ăsta-i șantaj !
– M.N: Știu ! Da, chestia asta o stii numai tu și Sabin (șeful SRI Prahova)!
Stenograma am făcut-o singur, prin redarea file-ului audio. Explic prin “neinteligibil” deficiențele tehnice legate de calitatea înregistrării. Din punctul meu de vedere, concluziile sunt următoarele:
1. Procurorul care a instrumentat cazul “Bădescu”, evident procurorul Mircea Negulescu, acceptă șantajul ca mod de lucru pentru instrumentarea dosarelor.
2. Procurorul Mircea Negulescu acceptă și recunoaște ca are relații personale/imorale cu persoane implicate în dosarele sale, martori și/sau denunțători.
3. Relația personală dintre procurorul Mircea Negulescu și șeful SRI Prahova, colonelul Sabin Iancu, depășește atât limitele legale, cât și cadrul instituțional de colaborare SRI-DNA. Acest element este evident, în condițiile în care interlocutorul din înregistrare (posibil unul dintre șefii săi) este informat colateral cu privire la detaliile pe care șeful SRI Prahova deja le cunoștea despre activitatea profesională a procurorului Negulescu.
În acest context, cred că se impun întrebări la care se poate răspunde probabil doar în contextul unei anchete interne:
1. Dacă la nivel național, Serviciul Român de Informații s-a delimitat public de orice implicare în dosarul Ponta-Blair, aceste asigurări de echidistanță mai pot fi atât de credibile, în contextul relației Negulescu-Iancu, exprimată și prin înregistrarea de mai sus ?
2. Având în vedere natura relației intime (conform file audio) între procuror și unul dintre denunțători, respectiv Claudia Tănase, poate exista suspiciunea rezonabilă că dosarul instrumentat împotriva fostului primar al Ploieștiului are și scopul ca denunțătorii (soț-soție) – administratori ai imobilelor pe care Iulian Bădescu le-a cumpărat – să rămână proprietari la finalul procesului aflat în curs ? I-a ajutat procurorul Mircea Negulescu pe cei doi să îl deposedeze pe fostul primar Iulian Bădescu de bunurile sale ?”