Senatorul Daniel Savu, fost ofiţer SRI, face dezvăluiri despre procurorul din spatele dosarului Ponta-Blair

Mihaela Hiticaș / 17.09.2016
Senatorul Daniel Savu, fost ofiţer SRI, face dezvăluiri despre procurorul din spatele dosarului Ponta-Blair

Senatorul PRU Daniel Savu, fost ofiţer SRI, a anunțat că va face dezvăluiri „inedite” despre procurorul din spatele dosarului Ponta-Blair. Savu, care în trecut a fost membru PSD, a postat pe blogul său un mesaj prin care spune că a „primit informații inedite și de un interes public cert cu privire la Mircea Negulescu, procurorul ce instrumentează dosarul Ponta-Blair”. 

Politicianul susține că a intrat în posesia unor înregistrări audio-video care sunt relevante pentru „aflarea adevărului”.

Vocea.biz vă prezintă mesajul complet pe care senatorul Daniel Savu l-a transmis recent pe blogul său:

„Trebuie să anunț faptul că am primit informații inedite și de un interes public cert cu privire la Mircea Negulescu, procurorul ce instrumentează dosarul Ponta-Blair. Având în vedere amploarea națională a acestui caz, precum și datoria pe care consider că o am, atât ca parlamentar, cât și ca cetățean, de a prezenta public și transparent orice fel de detaliu îmi este adus la cunoștință, vă informez că voi publica totul, aici, pe blog.

Datele ce mi-au fost transmise sunt importante și cred că au o valoare juridică semnificativă. Pentru acuratețea prezentării informațiilor, din motive tehnice, precizez că data postării va fi duminică, 18 septembrie, ora 14.00.

Urmează deci audio-video, capturi foto și stenograme, relevante consider eu, având în vedere că românii au dreptul la adevăr. Voi reveni duminică, 18 septembrie, ora 14.00”, a scris acesta.

Vă amintim faptul că Victor Ponta e acuzat de procurorii anticorupţie că a aranjat vizita lui Tony Blair în România, pentru a câştiga capital de imagine, în campania electorală din 2012. Apariţia fostului premier britanic ar fi fost plătită de Sebastian Ghiţă cu 220.000 de euro, în schimbul unui loc pe listele PSD pentru Parlament.

În dosarul de corupție în care apare și numele lui Tony Blair, Ponta este cercetat sub control judiciar pentru „folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite” și „complicitate la infracțiunea de spălare de bani”.

Citește și...