Francois Hollande a sosit în România. Prima vizită a unui preşedinte francez după 25 de ani

Ciprian Fabian / 13.09.2016
Francois Hollande a sosit în România. Prima vizită a unui preşedinte francez după 25 de ani

Preşedintele francez, Francois Hollande, se va afla marţi în vizită de stat în România, cu trei zile înainte de summitul european care va avea loc la Bratislava, relatează Le Revenu, citând AFP. Vizita preşedintelui Franţei ar avea ca scop încercarea Airbus de a vinde României zece elicoptere H215, un contract de 150 de milioane de euro.

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a ajuns, azi-noapte, în Bucureşti. El a fost întâmpinat pe aeroportul “Henri Coandă” de o delegaţie din care a făcut parte şi ambasadorul României în Franţa, Luca Niculescu. Este pentru prima dată când actualul lider de la Élysée vine la noi în ţară. El se va întâlni în aceasta dimineaţă cu preşedintele Klaus Iohannis.

Sosirea şefului de stat din Franţa nu este lipsită de peripeţii. Un poliţist din coloana oficială a căzut de pe motocicletă în faţa liderului francez. Acesta s-a ridicat imediat de jos şi şi-a reluat drumul. Un alt motociclist SPP a intrat într-o maşină care făcea parte din coloana oficială.

UPDATE 09.15 Preşedintele Fanţei, Francois Hollande, a ajuns la Palatul Cotroceni unde a fost primit de omologul său român, Klaus Iohannis.

Preşedintele francez Francois Hollande se va afla azi în vizită de stat în România, cu trei zile înaintea unui summit european post-Brexit la Bratislava menit a da un nou suflu Uniunii Europene, zguduită de decizia Marii Britanii de a părăsi blocul comunitar.

Relaţia dintre Franţa şi România, susţine Parisul, ilustrează “Europa pe care ne-o dorim pentru ziua de mâine: o Europă a investiţiilor, o Europă a creşterii orientate spre tehnologiile viitorului, o Europă a securităţii”.

În ochii Franţei, România se diferenţiază de alte state din Europa Centrală, precum Ungaria sau Slovacia, cărora şeful statului francez le-a reproşat deschis joi, fără a le numi, că nu îşi asumă “responsabilitatea” europeană. Şi asta chiar dacă, a declarat el, Uniunea Europeană şi-a deschis braţele “pentru a termina cu totalitarismul” după prăbuşirea blocului sovietic.

Pe de altă parte, Parisul salută “eforturile considerabile” depuse de Bucureşti pentru a pune în aplicare PNR – schimbul de date privind pasagerii curselor aeriene în Europa efectuat în scopul luptei antiteroriste – pentru a combate corupţia şi crima organizată sau pentru a primi refugiaţi.

Ultima vizită de stat a unui preşedinte francez la Bucureşti a fost cea a lui François Mitterrand, în anul 1991.

Pentru a simboliza dimensiunile ştiinţifică şi industrială ale relaţiei franco-române, Francois Hollande va vizita marţi dimineaţă Laserul ELI-NP de la Măgurele, care se află în centrul unui program european de cercetare destinat dezvoltării celor mai puternice lasere din lume.

Aplicaţiile vor fi multiple, de la tratarea cancerului până la fizica materialelor, trecând prin retratarea deşeurilor nucleare.

“Sistemul de lasere va putea dezvolta o energie reprezentând 10 la sută din cea a soarelui”, a declarat pentru AFP coordonatorului proiectului ELI-NP, Victor Zamfir.

Apoi Hollande va inaugura, în cursul după-amiezii, fabrica Airbus Helicopters din Braşov, “de unde primele elicoptere ar trebui să iasă în anul 2018, cu condiţia să existe rapid o comandă semnificativă”, a declarat pentru AFP Serge Durand, directorul general al acestei filiale a grupului aeronautic european.

Francois Hollande va fi însoţit de aproximativ 30 de directori de companii franceze, “semn al intensităţii legăturilor economice cu România”, unde constructorul de automobile Dacia, filiala Renault, generează singur aproape 3 la sută din PIB, transmite AFP.

Însă această vizită reprezintă de asemenea ocazia de a confirma evenimentele interculturale prevăzute pentru 2018, an al celebrării centenarului României moderne, o ţară marcată de o puternică tradiţie francofonă. Aproximativ 15 la sută dintre români vorbesc limba lui Molière, predată la scară largă în instituţiile de învăţământ din România.

La ora 13.00, premierul României, Dacian Cioloş, va avea un prânz oficial alături de Hollande.

La ora 15.45, preşedintele Franţei va efectua o vizită la fabrica de elicoptere Airbus România din Braşov.

Un dineu de stat organizat de către preşedintele României, Klaus Iohannis, cu ocazia vizitei preşedintelui Republicii Franceze, François Hollande, va avea loc la ora 20.00.

Tags:
Citește și...