Toggle Menu
  1. Home/
  2. Politic/

Uniunea Europeană a anunţat decizia care lasă fără replică Guvernul de la Bucureşti

Din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, estimat la opt miliarde de euro, derulat de Ministerul Agriculturii, vor fi redistribuite, în acest an, câteva sute de milioane de euro către refugiaţi, a declarat pentru Mediafax ministrul Agriculturii Achim Irimescu.

”Banii alocaţi de Uniunea Europeană României, dar neabsorbiţi de noi, câteva sute de milioane de euro în acest an, vor fi daţi către refugiaţi, într-adevăr”, a declarat pentru MEDIAFAX, ministrul Achim Irimescu.

La începutul exerciţiului de finanţare 2014 – 2020, fermierii români au lansat o proiecţie a banilor pe care au capacitatea să îi absoarbă, însă la lansarea efectivă a programului de dezvoltare, PNDR, în care Ministerul Agriculturii este Autoritate de Management (AM), s-a constat că nu pot să acceseze toţi acei bani.

Diferenţa dintre suma cerută şi aceea absorbită efectiv, câteva sute de milioane de euro, va merge pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale refugiaţilor.

Potrivit ministrului Achim Irimescu, 90% din liniile de finanţare din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) sunt manageriate de Ministerul Agriculturii, iar diferenţa ce va fi distribuită numai în acest an: ”Pentru că în acest an am şi fost în întârziere şi, oricum, până la distribuirea efectivă a fondurilor pentru proiecte sunt câţiva paşi. Uniunea a decis ca fondurile nefolosite în acest an să fie date ţărilor cu refugiaţi, pentru aceştia”, a mai declarat ministrul Achim Irimescu la cererea MEDIAFAX.

Ciprian Fabian