La două ore după ce PSD a anunțat noua propunere pentru funcția de premier, președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a comentat pe Facebook alegerea făcută de social-democrați. Turcan a precizat că nominalizarea lui Grindeanu marchează înfrângerea lui Liviu Dragnea de către partid.
Raluca Turcan, președintele interimar al PNL, a comentat pe rețeaua de socializare propunerea făcută de PSD pentru funcția de permier. Potrivit lui Turcan, nominalizarea lui Grindeanu marchează prima înfrângere a lui Liviu Dragnea în cadrul propriului partid.
“Propunerea PSD de prim-ministru marchează înfrângerea lui Liviu Dragnea în interiorul partidului. După încercarea lui Liviu Dragnea de a guverna Romania pe persoană fizică, prin interpuși, partidul a trebuit să improvizeze o formulă pentru a mai salva din eșecul major înregistrat în ultimele zile,” a scris lidera liberalilor pe pagina sa de socializare.
Raluca Turcan mai crede și că nominalizarea lui Grindeanu este o soluție de avarie la baza căreia se află tot interesul de partid.
“PSD a optat astfel pentru o soluție de avarie, temporară, după respingerea dură a soluției inventate de Liviu Dragnea pentru a beneficia de control total asupra primului ministru. Jocurile interne din PSD stau la baza acestei noi propuneri și nu interesul public, de a avea o guvernare la standarde europene de eficiență și transparență,” a precizat Raluca Turcan la finalul postării.