Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți că respinge propunerea PSD de premier, Sevil Shhaideh, fără a oferi detalii legate de decizia sa de a nu accepta o astfel de variantă.
UPDATE 12.00: ”Am cântărit cu grijă argumentele pro și contra și am decis să nu accept această propunere. În consecință solicit coaliției PSD-ALDE să facă altă propunere”, a anunțat președintele Klaus Iohannis, într-o scurtă declarație de presă, la Palatul Cotroceni. El a amintit că săptămâna trecută PSD și ALDE i-au propus-o pe Sevil Shhaideh pentru postul de premier.
Președintele are dreptul de a refuza propunerea majorității și de a cere nominalizarea unei alte persoane pentru a conduce guvernul. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunțat deja că nu va face o altă propunere și că, în cazul în care șeful statului refuză desemnarea lui Sevil Shhaideh, se va ajunge ”în altă parte”.
Dragnea s-a referit astfel la Curtea Constituțională care ar putea fi chemată să medieze conflictul. O altă variantă avansată în presă de social-democrați a fost aceea de a demara procedura suspendării președintelui. Și această variantă trebuie să ajungă mai întâi la CCR, chiar dacă judecătorii dau doar aviz, decizia fiind luată prin votul Parlamentului.
Deși șeful statului nu a oferit detalii legate de argumentele sale, lideri politici în frunte Traian Băsescu au atras atenția asupra vulnerabilităților pentru securitatea națională pe care le prezintă soțul lui Sevil Shhaideh, care a lucrat vreme de 20 de ani în administrația din Damasc, Siria, și este un simpatizant al regimului Bashar al Assad.
Președintele Klaus Iohannis va susține marți, la ora 12.00, o declarație de presă, a anunțat Administrația Prezidențială. Șeful statului ar trebui să anunțe o decizie cu privire la desemnarea premierului, în condițiile în care, săptămâna trecută a amânat anunțul până după Crăciun.
[fbiz_recommended_article post_id=”954984″]
Conducerile celor două Camere ale Parlamentului se vor reuni la ora 13, respectiv 14.00, pentru a decide agenda legislativului. În cazul în care președintele acceptă propunerea PSD și o desemnează pe Sevil Shhaideh, candidații pentru posturile de ministru vor fi audiați de comisiile parlamentare de specialitate, pentru ca apoi să aibă loc votul de învestire.
La finalul a doua zile de consultări cu partidele parlamentare, săptămâna trecută, Klaus Iohannis a precizat că că în cadrul discuțiilor au fost făcute două propuneri de premier: Sevil Shhaideh, din partea PSD-ALDE, și Eugen Tomac din partea PMP.
Iohannis a spus că, între timp, s-a creat o coaliție parlamentară PSD-ALDE-UDMR și că va discuta pe această temă în zilele următoare. Șeful statului nu a dat însă niciun fel de detalii legate de aceste noi discuții.
[fbiz_recommended_article post_id=”955781″]
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că Sevil Shhaideh nu ar trebui numită premier din cauza vulnerabilităților pe care le prezintă soțul acesteia, care a lucrat 20 de ani în administrația centrală din Damasc, Siria, dobândind cetățenia română abia în 2015. El i-a transmis liderului PSD Liviu Dragnea să retragă propunerea care afectează relația României cu NATO și UE.
[fbiz_recommended_article post_id=”954968″]
În plus, presa a relatat că soțul lui Sevil Shhaideh, Akram Shhaideh, este un susținător al regimului Bashar al-Assad. O problemă ridicată în spațiul public, inclusiv de lideri politici, a fost cea legată de faptul că premierul este și vicepreședinte CSAT și are acces la informații secrete de stat, de nivel superior, inclusiv informații clasificate NATO.