Preşedintele Partidului România Unită, Bogdan Diaconu îi urează, pe Facebook, sărbători fericite lui Sebastian Ghiţă, precizând că nu ştie unde se află omul de afaceri şi că fuga acestuia a fost generată de temeri legate de viaţa sa, scrie news.ro.
Preşedintele PRU susţine că este urmărit de când Sebastian Ghiţă a dispărut. ”Toată lumea mă sună să mă întrebe de Sebi Ghiţă… unde e?…cum a făcut?…de ce nu ies public să mă delimitez de el?..etc. Am nişte personaje care se plimbă prin faţa casei mele şi care se ţin apoi după mine, cât e ziua de lungă şi noapte de mare”, a scris Bogdan Diaconu.
El susţie că teama pentru viaţa proprie l-a făcut pe Ghiţă să fugă. ”Nu ştiu unde este…aş vrea să ştiu că este bine! Dacă a plecat în lumea cea mare, a făcut-o doar pentru că se temea pentru viaţa sa! Sper să fi reuşit să şi-o salveze! PS: Crăciun fericit şi liniştit, Sebi!”, a mai scris Diaconu.
Fostul deputat este însă căutat de miercuri, după ce a fost chemat la DNA Ploieşti, în dosarul de corupţie privind vizita din 2012 a fostului premier britanic Tony Blair în România, şi nu s-a prezentat, ulterior pe numele lui fiind emis un mandat de aducere.
Sebastian Ghiţă va pierde cauţiunea de 60 milioane de lei dacă instanţa supremă va decide arestarea sa, ca urmare a încălcării obligaţiilor controlului judiciar. Conform Codului de procedură penală, instanţa de judecată dispune prin hotărâre confiscarea cautiunii, dacă măsura controlului judiciar pe cauţiune a fost înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive.