Fostul președinte Traian Băsescu îl atacă pe liderul PSD Liviu Dragnea pentru desemnarea lui Sevil Shhaideh ca premier, sugerând că prin această decizie social-democratul aduce atingere credibilității României și relației cu aliații din NATO și UE.
Într-o postare pe Facebook intitulată ”Un exerciţiu de imaginaţie pentru Dragnea şi partidul lui”, Băsescu se referă în special la vulnerabilitățile pe care le prezintă soțul lui Sevil Shhaideh și mai acuză ipocrizia PSD din timpul campaniei electorale:
”1. Să presupunem că eu, Traian Băsescu, aş fi fost în situaţia de a propune un Prim-ministru.
2. Să presupunem că aş fi propus numele unei prietene apropiate, chiar al unei finuţe, cu o excelentă reputaţie profesională, dar cu zero experienţă politică, după ce toată campania aş fi atacat ideea de tehnocrat în guvern şi mi-aş fi exhibat creştinismul ortodox.
3. Să presupunem că soţul doamnei propuse de mine ar fi fost sirian, cu cetăţenia obţinută peste rând (precum Omar Haisam – vajnic PSD-ist sirian), simpatizant deschis al organizaţiei teroriste Hezbollah, dar şi al regimului sirian al lui Bashar al-Assad.
Şi acum două întrebări :
1. Ce ai fi spus tu, propagandiştii PSD , „patrioţii” de serviciu, Bolcaş, Abraham, Roşca Stănescu, Pelican, Troncotă, Pricină etc, etc.? Probabil că eticheta de „trădător de neam şi ţară” ar fi fost una dintre cele mai blânde.
2. Ce crezi că spun aliaţii noştri din NATO şi UE despre o astfel de desemnare? Cum crezi că stăm cu încrederea?
Crăciun fericit, Dragnea !”.