Iohannis cere noului Parlament reexaminarea Legii taxelor

vocea.biz / 23.12.2016
Iohannis cere noului Parlament reexaminarea Legii taxelor

Legea de eliminare a 102 taxe, printre care și taxa radio-tv, așa-zisa Lege Dragnea, a fost trimisă vineri de președintele Klaus Iohannis spre reexaminarea noului Parlament.

Este ultima cale de atac la care recurge Iohannis, după ce sesizarea sa de neconstituționalitate a actului normativ a fost respinsă săptămâna trecută de Curtea Constituțională a României ca fiind neîntemeiată.

”Politicile fiscal-bugetare ale statului, precum și concretizarea acestora reprezintă atributele autorității legislative și executive și nu fac obiectul controlului de constituționalitate. Din această perspectivă, deși Legea privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost declarată constituțională în raport de criticile formulate, apreciem că se impune o reanalizare a acesteia de către Parlament sub aspectul efectelor resimțite de cetățeni”, se arată în cererea de reexaminare trimisă președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Președintele mai spune că reducerea birocrației, precum și diminuarea poverii fiscale prin eliminarea unor taxe și tarife sunt deziderate împărtășite la nivelul societății, însă realizarea acestora implică măsuri eficiente, predictibile și, în același timp, responsabile. ”Tocmai de aceea, pentru a fi eficientă, reducerea în sine a taxelor trebuie să fie însoțită de o îmbunătățire a procedurilor administrative și a disciplinei bugetare”, mai spune șeful statului.

Obiecțiile președintelui vizează în principal eliminarea taxei radio-tv.

”Problemele cu care se confruntă cele două servicii publice de radio și televiziune sunt vechi și sistemice și ele se datorează, în principal, cadrului legislativ în temeiul căruia acestea funcționează. În sine, dezbaterea referitoare la eliminarea celor două taxe și acoperirea cheltuielilor de funcționare a celor două servicii publice de radio și televiziune de la buget nu se poate rezuma doar la simpla întrebare dacă este sau nu necesară o taxă pentru susținerea acestora. (…) Din această perspectivă, considerăm că stabilirea surselor de finanțare a serviciilor publice de radio și televiziune sunt aspecte ce trebuie să facă obiectul unor dezbateri autentice în forul legislativ, care trebuie să identifice acele soluții optime de natură să asigure realizarea rolului constituțional al acestora”, se mai arată în document.

Klaus Iohannis mai argumentează că o analiză și, implicit o decizie asupra surselor de finanțare a acestor servicii poate fi făcută numai în cadrul unei abordări mai largi care să vizeze o reformă autentică a modului de funcționare a serviciilor publice de radio și televiziune, de care beneficiază cetățenii.

În condițiile în care PSD deține majoritatea parlamentară alături de ALDE și UDMR este de așteptat ca solicitarea președintelui să fie respinsă, situație în care Iohannis va fi obligat să promulge legea.

Citește și...