Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a declarat, miercuri, la Realitatea TV, că viitorul guvern va fi controlat de către Liviu Dragnea, situaţie care nu este specifică unei democraţii consolidate, ci mai degrabă regimurilor comuniste în care şeful Guvernului era un subaltern al şefului de partid.
”Va fi un guvern condus de facto de la Kiseleff, de la cabinetul 1 al PSD. Asta va alimenta comparaţii răutăcioase pentru că nici la comunişti secretarul general al partidului, de la Iosif Vissarionovici Stalin şi trecând prin Enver Hodja, numai în anumite împrejurări era prim-ministru. Primul-ministru era un superfuncţionar al puterii, puterea era în altă parte”, a spus Antonescu citat de news.ro.
Acesta crede că situaţia care se prefigurează putea fi evitată dacă actorii politici ar fi ştiut de Legea 90/2001 care nu permite condamnaţilor penal să fie membri ai Guvernului.
”Din păcate, vom avea ceea ce nu e specific democraţiilor adevărate. Oamenii, când votează, ştiu că aleşii lor vor câştiga majoritatea, liderul partidului va deveni prim-ministru şi nu stau să dea în bobi ce surpriză pregăteşte preşedintele partidului care desemnează prim-ministrul. Cel mai bine ar fi fost ca toate părţile implicate în această confruntare politică să fi intrat în campania elecotrală cu o suficientă cunoaştere a legislaţiei României. Sentimentul meu este că şi domnul Dragnea, dar şi probabil domnul Iohannis au intrat fără să ştie de legea asta păcătoasă care nu-i permite domnului Dragnea să fie premier”, a spus Antonescu.
Cât priveşte nominalizarea lui Sevil Shhaideh ca propunere a PSD la postul de premier, Antonescu crede că Dragnea a vrut să dea ”o dovadă de maximă forţă” atât în interiorul partidului, cât şi în spaţiul public.
Pe de altă parte, Antonescu a apreciat prestaţia lui Dragnea de la alegerea ca preşedinte al partidului, prestaţie care i-a permis atingerea obiectivelor politice. ”Liviu Dragnea a avut un parcurs remarcabil. În perioada campaniei şi post campanie, domnul Dragnea a jucat tare şi a jucat bine din punctul de vedere al intereselor sale politice”, a mai spus Antonescu.