PSD și ALDE au semnat protocolul de guvernare. Coaliția susține premier și program de guvernare comun

vocea.biz / 19.12.2016
PSD și ALDE au semnat protocolul de guvernare. Coaliția susține premier și program de guvernare comun

Copreşedinţii ALDE, Daniel Constantin şi Călin Popescu-Tăriceanu, şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, au semnat, luni, documentul prin care cele două partide se constituie în Coaliţia de Guvernare pentru Dezvoltare şi Democraţie, protocolul prevăzând susţinerea unui prim-ministru comun al unui guvern în care reprezentarea partidelor să se facă proporţional şi constituirea unei majorităţi parlamentare, relatează News.ro.

Protocolul cuprinde trei obiective principale: asigurarea creşterii economice sustenabile şi de noi locuri de muncă, creşterea bunăstării materiale şi a calităţii vieţii şi respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

“PSD şi ALDE vor alcătui un program comun de guvernare prin armonizarea prevederilor din programele lor electorale”, se arată în documentul citat.

Coaliţia de Guvernare pentru Dezvoltare şi Democraţie PSD-ALDE va propune un candidat unic pentru funcţia de prim-ministru, desemnat de comun acord, şi va susţine, prin vot, în Parlamentul României, un guvern de coaliţie condus de acesta, a cărui echipă guvernamentală va fi formată din miniştri desemnaţi proporţional de către PSD şi ALDE.

De asemenea, grupurile parlamentare ale PSD şi ALDE din Senat şi Camera Deputaţilor vor constitui o majoritate parlamentară în vederea susţinerii alegerii reprezentanţilor proprii în Birourile permanente ale celor două Camere, în cadrul conducerilor comisiilor permanente, precum şi pentru promovarea iniţiativelor legislative şi proiectelor de lege pentru care cele două partide decid, consultându-se reciproc, să le iniţieze la nivel parlamentar şi guvernamental.

Potrivit protocolului, PSD şi ALDE se angajează ca toate numirile politice din ministere, din agenţiile guvernamentale, din aparatul de lucru al Guvernului, din instituţiile ce reprezintă Guvernul în teritoriu să fie făcute proporţional, în baza criteriilor competenţei, integrităţii şi determinării de a realiza obiectivele de apărare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti din programul comun de guvernare.

“Prezentul protocol este încheiat pentru întreaga durată a mandatului parlamentar decembrie 2016 – decembrie 2020”, se arată în protocolul semnat de PSD şi ALDE.

Cele două formaţiuni politice, având 250 de parlamentari dintre cei 465 aleşi, se vor sprijini reciproc în Parlament pentru obţinerea funcţiilor de conducere în cele două Camere, inclusiv la nivelul comisiilor.

Sursa: News.ro

Citește și...