Tăriceanu: Între Constituție și Dumnezeu nu există nimic, nici președintele

vocea.biz / 15.12.2016
Tăriceanu: Între Constituție și Dumnezeu nu există nimic, nici președintele

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat joi, referitor la criteriile de integritate enunțate de șeful statului în desemnarea premierului, că între ”Constituție și Dumnezeu nu există nimic, nici președintele”.

“Constituţia e foarte clară şi mai presus de Constituţie nu există nimic. Între Constituţie şi Dumnezeu nu este nici preşedintele. Eu v-am spus atâta, că trebuie să înţelegeţi bine că nu există nimic altceva în plus faţă de Constituţie. Nu putem să luăm nimic altceva, decât poate voinţa lui Dumnezeu”, a comentat Tăriceanu. El a mai spus că legea care interzice persoanelor condamnate să facă parte din guvern e secundară Legii fundamentale.

În ceea ce privește formarea guvernului, Tăriceanu a spus că urmează să aibă discuţii cu liderul PSD Liviu Dragnea după ce BEC anunţă repartizarea mandatelor, iar în acest moment nu ştie numele viitorului premier.

“Situaţia (PSD-ALDE – n.r.) e foarte bună. O să avem discuţii cu cei de la PSD în care să armonizăm cele două programe, programul nostru de guvernare, programul lor de guvernare. Fiecare avem anumite chestiuni specifice, o anumită amprentă proprie şi sigur că varianta finală va trebui să fie rezultatul unor discuţii, al unor negocieri şi, probabil, şi al unor compromisuri”, a spus Tăriceanu, citat de news.ro.

El a precizat că a vorbit la telefon cu Liviu Dragnea şi că aşteaptă distribuţia finală a mandatelor pentru a face următorii paşi în negociere. Tăriceanu a mai spus şi că, până în acest moment, nu a avut discuţii cu şeful PSD despre numele viitorului premier.

Întrebat câte posturi şi-ar dori ALDE în noul Guvern, Tăriceanu a răspuns ironic: “Cât mai multe, aşa 80-90%”.

Biroul Electoral Central va anunța rezultatele oficiale ale alegerilor parlamentare de duminică la ora 15.00.

 

Citește și...