Raluca Turcan este președintele interimar al PNL până la congres

vocea.biz / 13.12.2016
Raluca Turcan este președintele interimar al PNL până la congres

UPDATE 13.27: Membrii Biroului Politic Naţional al PNL au votat, marţi, în unanimitate, ca Raluca Turcan, liderul filialei Sibiu, care a avut cel mai bun scor la alegerile parlamentare, să fie preşedinte interimar al partidului până la Convenţia Naţională.

Decizia a fost luată în mai puţin de o oră de la debutul şedinţei şi a fost practic o confirmare a recomandării făcute de liderii de organizaţii judeţene care au obţinut rezultate peste media partidului şi care s-au reunit luni seară la sediul central al PNL, potrivit news.ro.

Liberalii au decis, prin vot, că președintele interimar nu va candida la congresul de anul viitor.

De asemenea, în cadrul şedinţei, Cătălin Predoiu şi-a anunţat intenţia de a candida pentru preşedinţia partidului la congresul de anul viitor.

Liberalii se reunesc marţi, la ora 12.00, în Biroul Politic Naţional pentru a stabili conducerea interimară a partidului, după demisia Alinei Gorghiu, urmare a rezultatului slab al PNL la alegerile parlamentare. Numele Ralucăi Turcan, liderul PNL Sibiu, este vehiculat pentru preluarea interimară a conducerii partidului, transmite News.ro. 

Urmare a rezultatului slab la alegerile parlamentare, Alina Gorghiu şi-a anunţat, luni, demisia din funcţia de preşedinte al PNL, ea susţinând organizarea rapidă, în maximum două luni, a Convenţiei Naţionale, care să aleagă o nouă conducere.

Până atunci, liberalii vor avea o conducere interimară, numele vehiculat în partid fiind cel al Ralucăi Turcan, preşedintele PNL Sibiu, organizaţie care a obţinut un scor foarte bun la alegeri, de peste 38%, aproape dublu cât rezultatul la nivel naţional al partidului.

Luni seara, la Bucureşti, a fost o şedinţă de pregătire a reuniunii BPN de marţi, la care au participat liderii organizaţiilor judeţene care au obţinut rezultate de peste 20% la alegeri, adică peste scorul la nivel naţional al formaţiunii.

Dezbaterile celor prezenţi la şedinţa de luni seară au durat aproape trei ore şi au existat două curente de opinie: lideri judeţeni care au propus ca Alina Gorghiu şi actuala echipă demisionară să asigure interimatul până la congres şi alţii care au propus o echipă nouă.

Din echipa interimară de conducere a PNL până la congresul de anul viitor ar urma să facă parte şi Mircea Hava, liderul de la Alba, care ar putea prelua funcţia de secretar general interimar în locul lui Ilie Bolojan, care a demisionat şi el luni.

Un alt nume care s-ar putea regăsi în echipa interimară de conducere a PNL este europarlamentarul Daniel Buda de la Cluj. El deţine în prezent funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL, numit după demisia lui Vasile Blaga de la conducerea partidului.

Conducerea interimară ar urma să aibă aproximativ 20 de persoane, în principal liderii organizaţiilor judeţene care au obţinut rezultate peste media partidului la alegerile parlamentare.

Decizia finală va fi luată în şedinţa de marţi a Biroului Politic Naţional.

„Discuţia (de luni seară – n.r.) fost una informală, cu liderii organizaţiilor care au luat scoruri peste media pe ţară. Nu-i o decizie, nu-i o discuţie în urma căreia să se ia decizii oficiale. S-a ajuns însă la o concluzie şi anume că pentru poziţiile care s-au vacantat şi pentru interimat va fi o regulă pe care o s-o respectăm: meritocraţia în partid şi cei care au obţinut rezultate, aceia vor fi în opinia mea propuneri corecte pentru funcţiile interimare pe care şi eu şi Ilie Bolojan şi alţi colegi le-am eliberat. Mâine veţi vedea care sunt aceste propuneri pe care le vom face BPN şi sper ca ele să fie bine primite. Discuţia a fost una cât se poate de deschisă, una consensuală şi mâine (marţi – n.r.) vor afla, înaintea dumneavoastră, colegii mei”, a declarat Alina Goghiu, luni seară.

Ea a scris şi pe Facebook că la şedinţa de marţi va avea o propunere pentru colegii săi privind conducerea partidului. (News.ro)

Citește și...