Alegeri parlamentare 2016. Prima doamnă a României, Carmen Iohannis, soţia preşedintelui a votat la o secţie din Sibiu. La ieşirea de la urne aceasta declarat că a votat “pentru un viitor mai bun”.
“Am votat pentru o Românie mai bună, pentru un viitor mai bun, pentru o Românie de care să ne bucurăm și în care să ne găsim bucuria”, a declarat soția președintelui României.
Carmen Iohannis a explicat că nu a putut vota împreună cu soţul ei, Klaus Iohannis la Bucureşti deoarece are domiciliul la Sibiu dar speră ca tineriii să mergă la vot în număr cât mai mare.
“Mai ales pe tineri ne bazăm, ei sunt viitorul nostru”, a spus soția Carmen Iohannis.
Carmen Iohannis a făcut şi o declaraţie surprinzătoare despre președintele Klaus Iohannis spunând că “s-ar putea să vină astăzi la Sibiu”.
Carmen Iohannis a votat duminică, la Secția 68 din municipiul Sibiu, după ce a fost la slujba de la biserică. Președintele Iohannis a votat duminică dimineața, la ora 9,00, la București, la secția de votare de la Liceul “Jean Monnet”.