Peste 90.000 de români au votat în Diaspora. Țările în care au votat cei mai mulți români

vocea.biz / 11.12.2016
Peste 90.000 de români au votat în Diaspora. Țările în care au votat cei mai mulți români

Alegeri parlamentare 2016. Peste 90.000 de români au votat până la ora transmiterii acestei ştiri la secţiile deschise în afara ţării, din care peste 28.000 în Republica Moldova, peste 14.000 în Italia şi peste 10.000 în Spania, potrivit News.ro.

Conform datelor furnizate de Biroul Electoral Central (BEC), în Republica Moldova au votat 28.588, în Italia – 14.337, Spania – 10.120, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord – 8.327, Germania – 5.935, Franţa – 3.626, Belgia – 2.830, Ungaria – 1.845, Austria – 1.822, Portugalia – 270.

Pentru a facilita alegătorilor români din afara ţării accesul la adresele celor 417 secţii de votare organizate în străinătate pentru alegerile parlamentare, Ministerul Afacerilor Externe a elaborat o hartă interactivă dezvoltată pe platforma Google Maps şi accesibilă prin intermediul site-ului MAE la: http://www.mae.ro/locatiile_secţiilor_de_votare

Cele mai multe secţii de votare sunt organizate în Italia (73 secţii), Spania (53 secţii), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (21 secţii ), Franţa (16 secţii ), Germania (15 secţii), Belgia (9 secţii).

În ansamblu, votul în străinătate se va desfăşura pe durata a 35 de ore.

Votul la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor a debutat în străinătate la Auckland, Noua Zeelandă, sâmbătă la ora 20.00, ora României (ora 7.00 ora locală).

Raportat la fusul orar din România, procesul electoral din străinătate se va încheia luni, 12 decembrie, la ora 7.00 (ora României), pe Coasta de Vest a SUA (secţiile de vot de la Los Angeles, Sacramento, Seattle, San Francisco, Las Vegas şi Portland) şi la Vancouver în Canada.

Conform legii, scrutinul se va derula în intervalul orar 07.00-21.00 (ora locală).

Sursa: News.ro

Citește și...