Liderul Uniunii Salvați România (USR), Nicușor Dan, a declarat că este un fapt extraordinar că un partid care a început în februarie 2016 cu 40 de membri fondatori este astăzi a treia forţă politică din România. În urma alegerilor parlamentare de duminică, USR a obținut 9,2% din totalul de voturi la Camera Deputaților și 9,3% la Senat.
„Este o victorie a democrației din România, pentru prima oară după Revoluție, au ieșit oameni care nu au mai făcut politică, pentru prima oară după Revoluție, un astfel de partid intră în Parlament. Vreau să le mulțumesc celor care au votat pentru USR și miilor de oameni care au donat și au semnat pentru ca acest partid să poată candida, vreau să le mulți celor 350.000 de români care au semnat listele noastre ca să putem parrticipa și sutelor de mii care au votat. Nu vom uita cine ne-a trimis în Parlament. Votul de astăzi este un început, mulți dintre noi ne-am luptat cu abuzuri ale administrației, cu jafuri din banii publici. Începând de azi avem mai multă putere și resurse, ne vom lupta cu ilegalitățile, cu abuzurile autorităților și ne vom lupta împotriva jafului din banii publici, vom fi partenerul cetățeanului în relația cu autorităților publice. În caz de ilegalitate, vom merge în justiție până la capăt”, a spus Nicușor Dan.