În câteva locuri din ţară s-a încheiat procesul electoral. Au votat 881 de persoane în 11 penitenciare

Anca Miklos / 11.12.2016
În câteva locuri din ţară s-a încheiat procesul electoral. Au votat 881 de persoane în 11 penitenciare

Alegeri parlamentare 2016. Procesul de votare s-a încheiat în 11 unități penitenciare, continuă în altele 34, iar până în prezent nu s-au înregistrat incidente, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Cristina Cîrlan.

Ea a anunțat că în cele 11 unități penitenciare unde votarea pentru alegerile parlamentare 2016 s-a finalizat — Penitenciarele Bacău, Baia Mare, Brăila, București-Jilava, Giurgiu, Miercurea Ciuc, Slobozia, Târgu Jiu, Spitalul Penitenciar Constanța-Poarta Albă, Centrul Educativ Târgu Ocna și Centrul de detenție Brăila Tichilești — au votat 881 de persoane private de libertate.

Purtătorul de cuvânt al ANP a amintit că datele de vineri după-amiază arătau că în total sunt 27.486 de deținuți, 10.189 au drept la vot la alegerile parlamentare de duminică și 7.432 și-au exprimat intenția de a vota. Cîrlan a precizat că deținuții au mai putut solicita urna specială în vederea exercitării dreptului la vot până sâmbătă.

Reprezentanta ANP a adăugat că, în conformitate cu prevederile legale, persoanele private de libertate pot să-și exercite dreptul de vot dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au vârsta de peste 18 ani, împlinită inclusiv în ziua alegerilor; posedă act de identitate valabil; sunt arestate în baza unui mandat de arestare preventivă, sunt condamnate definitiv sau se află în executarea unei măsurii educative privative de libertate, dar nu li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale; au domiciliul sau reședința pe raza județului în care se află unitatea de detenție; au cetățenia română; solicită în scris președintelui biroului electoral, prin intermediul administrației locului de deținere, urna specială în vederea exercitării dreptului la vot.

Potrivit art. 1, alin. (1) din Deciziei Biroului Electoral Central nr. 72/D/21.10.2016, ‘persoanele deținute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale și care au domiciliul sau reședința în județul sau în municipiul București, după caz, pe raza căruia se află penitenciarul sau locul de deținere, votează prin intermediul urnei speciale’.

Citește și...