Alegeri parlamentare 2016. Traian Băsescu: Pentru prima dată în viața mea sunt de acord cu Antena 3 care dă PMP la 6%

vocea.biz / 11.12.2016
Alegeri parlamentare 2016. Traian Băsescu: Pentru prima dată în viața mea sunt de acord cu Antena 3 care dă PMP la 6%

UPDATE 22.00: Preşedintele PMP, Traian Băsescu a declarat, după anunţarea rezultatelor exit poll-urilor, că el a pierdut ocazia de a fi prim-ministru din cauza scorului slab al PNL care va face ca, cel mai probabil, PSD şi ALDE să guverneze. Băsescu a precizat că PMP va face cea mai dură opoziţie pe care au avut-o vreodată social-democraţii, potrivit news.ro. 

Traian Băsescu s-a arătat încrezător că rezultatele oficiale vor confirma că PMP va fi partid parlamentar şi în viitoarea legislatură. ”Este pentru prima dată în viaţa mea de politician când sunt de acord cu Antena 3 care dă scorul partidului ca fiind 6% (rezultatul PMP în exit poll-ul CURS-Avangarde – n.red.) şi îmi pare rău că am pierdut ocazia să fiu prim-ministru datorită scorului PNL, dar pentru că PSD nu s-a hotărât încă, poate caută şi ei el mai bun prim-ministru”, a spus preşedintele PMP.

”Este adevărat că PSD n-au făcut 50%, dar diferenţa faţă de PNL este prea mare. Ştiu din propria mea experienţă când a făcut PSD 39% şi dau 32% şi până la urmă am reuşit să construiesc o majoritate, dar aşa cum arată ciferele acum e foarte greu. Diferenţa între PNL şi PSD e prea mare pentru ca preşedintele să poată forţa Constituţia”, a răspuns Băsescu întrebat fiind dacă viitorul premier va fi de la PSD.

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu, a declarat, duminică seară, că speră ca formaţiunea pe care o conduce să ia un procent de 6% la alegerile parlamentare, cu ajutorul diasporei.

“Până în ultima clipă sper să intrăm în Parlament”, a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, duminică seară, la intrarea în sediul formaţiunii.

Întrebat la ce procent speră, Traian Băsescu a replicat : “Trecem de 6% cu diaspora”.

Potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central, până la ora 18.00 au votat 2.281.762, reprezentând 34,39% din totalul de alegători, pe prima poziţie la prezenţa la vot fiind judeţul Olt cu 42,20%.

Citește și...