Alegeri parlamentare 2016. Rezultatele parţiale anunţate de BEC, după numărarea a 99,82% din voturi

vocea.biz / 09.12.2016
Alegeri parlamentare 2016. Rezultatele parţiale anunţate de BEC, după numărarea a 99,82% din voturi

Alegeri parlamentare 2016. 18.906.721 de români cu drept de vot au fost așteptați duminică la urne pentru a-și alege deputații și senatorii pentru un mandat de patru ani. În Diaspora, votul a început de sâmbătă seara, iar în România secțiile de vot s-au deschis la ora 7.00.

UPDATE 10.35: Biroul Electoral Central a anuntat rezultatele numărătorii voturilor după centralizarea a 99,82% din procesele verbale.

Rezultatele de la Senat, după numărarea voturilor din 19.011 secții de votare, dintr-un total de 19.044, respectiv 99,82%

PSD – 45,71%
PNL – 20,42%
USR – 8,88%
ALDE – 6,00 %
UDMR – 6,25 %
PMP – 5,64 %

Rezultatele de la Camera Deputaților, după numărarea voturilor din 19.011 secții de votare, dintr-un total de 19.044, respectiv 99,82%

PSD – 45,55%
PNL – 20,04%
USR – 8,83%
ALDE – 5,62 % 
UDMR – 6,19 %
PMP – 5,34 %

UPDATE 15.00 Biroul Electoral Central a anunțat datele după centralizarea a 95,58% din procesele verbale.

Potrivit datelor BEC, PSD conduce detașat cu 45, 31%, PNL are 19, 95%, USR-8, 92%, UDMR are 6, 43%, ALDE -5,62% PMP- 5, 29, la Camera Deputaților. La Senat, ierarhia se păstrează: PSD-45, 50%, PNL-20,32%, USR-8,97%, UDMR-6,49%, ALDE-6,01% și PMP-5,59%.

Următoarele date privind rezultatul alegerilor parlamentare de duminică vor fi anunțate marți, la ora 10.00.

UPDATE 12.30 BEC a anunțat rezultatele parțiale la alegerile parlamentare după centralizarea a 82, 55% din procesele verbale.

PSD a obţinut 45,43% din voturi, PNL – 20,34%, USR – 9,18% la Senat, în timp ce la Camera Deputaţilor scorurile sunt PSD – 45,26%, PNL – 19,99%, USR – 9,13%.

De asemenea, UDMR are 6,26% din voturi la Camera Deputaţilor, fiind urmată de ALDE cu 5,58% şi PMP – 5,23%.

La Senat, UDMR a obţinut 6,33% din voturi, ALDE – 5,99%, iar PMP – 5,52%.

Următoarea raportare a BEC va fi la ora 15.00.

UPDATE 10:42 BEC anunţă rezultate parţiale după centralizarea a peste 60% din voturi:

PSD a obţinut 45,25% din voturi, PNL – 20,32%, USR – 9,32% la Senat, în timp ce la Camera deputaţilor scorurile sunt PSD – 45,09%, PNL – 19,96%, USR – 9,26%

Rezultate parţiale sunt anunţate după centralizarea a 68,77% din procesele verbale la Biroul Electoral Central.

UPDATE luni 07:35: După numărarea a 99% dintre voturi de către BEC, rezultatele şi împărţirea mandatelor sunt următoarele:

La Camera Deputaţilor: PSD – 45,90% – 132 de mandate, PNL – 19,88% – 45 de mandate, USR – 8,49% – 14 mandate, UDMR – 6,29% – 16 mandate, ALDE – 5,64% – 3 mandate, PMP – 5,06% – 3 mandate.

La Senat: PSD – 46,09% – 48 de mandate, PNL – 20,26% – 10 mandate, USR – 8,55% – 3 mandate, UDMR – 6,28% – trei mandate, ALDE – 6,07% – un mandat, PMP – 5,34% – un mandat.

UPDATE luni 07:09: După numărarea a 98% din voturi de către Biroul Electoral Central, PSD a câştigat alegerile parlamentare din România.

După numărarea a 98% din voturi de către Biroul Electoral Central, PSD a obţinut, la Camera Deputaţilor, 45,95% din voturi, urmat de PNL-19,89% şi USR-8,43%, în timp ce la Senat PSD a întrunit 46,15%, PNL-20,27%, iar USR-8,50%. ALDE şi PMP intră la limită în Parlament, CU 5,64 % ŞI 5,06%,potrivit News.ro.
Distribuţia voturilor pentru Camera Deputaţilor este PSD-45,95%, PNL-19,89%, USR-8,43%, UDMR-6,31% şi ALDE- 5,63%. Aceasta înseamnă că PSD ar avea 132 de mandate, PNL – 45, USR- 14, UDMR – 16, PMP – 3, ALDE – 3.

Câte mandate vor avea partidele în Camera Deputaţilor

După numărarea a 99% dintre voturi, proiecţiile arată că în camera Deputaţilor, PSD va avea 132 de mandate, în timp ce PNL obţine 45 de mandate. USR va avea 14 deputaţi, în timp ce UDMR obţine 16 mandate. ALDE şi PMP vor obţine, probabil, câte 3 mandate.

UPDATE 22.55: Rezultatul exit-poll-ului IRES pe baza datelor culese până la ora 21.00. 

PSD 45,4%, PNL 21%, USR 9,4%, UDMR 6,8%, ALDE 6,4%, PMP 4,7%, PRU 2,5 %

UPDATE 21.00: EXIT-POLL IRES (date culese până la ora 20).

Camera Deputaților: PSD 45,8%, PNL 20,8%, USR 9,2%, UDMR 6,7%

Senat: PSD – 45,9%, PNL 20,7%, USR 9,3%, UDMR 6,8%

EXIT-POLL  CURS-Avangarde 

Camera Deputaţilor: PSD 45,5%, PNL 21,7%, USR 8,5%, ALDE 6,0%, UDMR 6,0%, PMP 6%, PRU 2,5%

Senat: PSD 45,2%, PNL 21,8%, USR 8,9%, ALDE 6,5%, UDMR 6%, PMP 6%, PRU 2,5%

UPDATE 21.00: Peste şapte milioane de alegători au votat la alegerile parlamentare până la ora închiderii urnelor, prezenţa la nivel naţional fiind de 39,49%, cel mai mare procent înregistrându-se în judeţele Olt, 47,16%, şi Teleorman,46,29%, în timp ce în Maramureş a fost cea mai mică prezenţă din ţară, de 31,62%.

UPDATE 20.14: Potrivit ultimelor rezultate exit-poll de la ora 18, colectate de IRES: PSD 47,6%, PNL 20,4%, USR 8,5%, ALDE 6,2%, UDMR 6,6%, PMP 4,2%. 

UPDATE 21.21: Copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat duminică seara că le mulțumește tuturor celor care au votat pentru partidul său. ”Vreau să profit și să transmit un mesaj colegilor din țară să fie atenți la procesul de numărătoare a voturilor în fiecare secție de vot în așa fel încât să nu fie afectate rezultatele noastre”, a mai spus Tăriceanu. 

UPDATE 21.19: ”Este o victorie a democrației din România, pentru prima oară după Revoluție, au ieșit oameni care nu au mai făcut politică, pentru prima oară după Revoluție, un astfel de partid intră în Parlament. Vreau să le mulțumesc celor care au votat pentru USR și miilor de oameni care au donat și au semnat pentru ca acest partid să poată candida, vreau să le mulți celor 350.000 de români care au semnat listele noastre ca să putem participa și sutelor de mii care au votat”, a declarat liderul USR, Nicușor Dan.

El a mai spus că votul de astăzi este doar un început. ”Nu vom uita cine ne-a trimis în Parlament. Votul de astăzi este un început, mulți dintre noi ne-am luptat cu abuzuri ale administrației, cu jafuri din banii publici. Începând de azi avem mai multă putere și resurse, ne vom lupta cu ilegalitățile, cu abuzurile autorităților și ne vom lupta împotriva jafului din banii publici, vom fi partenerul cetățeanului în relația cu autorităților publice. În caz de ilegalitate, vom merge în justiție până la capăt”, a spus liderul USR.

UPDATE 21:15 Președintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, după exit-poll-uri, că nu a renunțat încă la ideea de a forma majoritatea parlamentară, mizând pe o alianță cu partidele mai mici.

”Vom încerca să facem majoritate parlamentară cu Dacian Cioloș prim ministru. Este un proiect care încă se joacă. Acest lucru va depinde și de rezultatul partidelor mici, va depinde și de rezultatul final”, a spus Gorghiu.

Aceasta a felicitat politicienii noi care și-au asigurat mandatele în Parlamentul României.

”Mesajul pe care vreau să îl transmit este unul de atenție până în ultima secundă. Mandatul nu este unul ușor, este un drum cu o echipă nouă, pe care PNL încearcă să-l facă cu o altă paradigmă de a face politică”.

UPDATE 21.10: Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat că tot ceea ce a prezentat în programul de guvernare al PSD va fi pus în practică de un guvern PSD. Dragnea a mai spus că în acțiunile sale din  zilele următoare se va ghida după trei lucruri: votul de astăzi, Constituția României și de programul de guvernare. El a adăugat că are un mesaj pentru partenerii externi: România își va respecta angajamentele.

De asemenea, el a spus că nu dorește conflicte inutile și că toți trebuie să respecte rezultatul alegerilor. Întrebat dacă va fi premier, Liviu Dragnea a spus că va ține cont de votul românilor și de Constituție. ”Nu am de gând să îmi bat joc de voturile de astăzi, nu am de gând să le fac cadou cuiva. (…) Eu nu mă joc cu aceste voturi”, a spus Dragnea, la insistențele presei, jurnaliștii dorind să știe ce va face cu legea de organizare și funcționare a guvernului care interzice persoanelor condamnate să facă parte din Guvern.

EXIT-POLL IRES (date culese până la ora 20):

Camera Deputaților: PSD 45,8%, PNL 20,8%, USR 9,2%, UDMR 6,7%

Senat: PSD – 45,9%, PNL 20,7%, USR 9,3%, UDMR 6,8%

UPDATE 20.14: Potrivit ultimelor rezultate exit-poll de la ora 18, colectate de IRES: PSD 47,6%, PNL 20,4%, USR 8,5%, ALDE 6,2%, UDMR 6,6%, PMP 4,2%. 

UPDATE 20.11: Prezența la vot pentru ora 20.00 este de 38,65, potrivit Biroului Electoral Central. Urnele se vor închide la ora 21.00.

UPDATE 19.40: Liderul USR, Nicușor Dan, face apel la simpatizanți să-și convingă rudele și prietenii să iasă la vot.Mai sunt două ore până la închiderea urnelor, vorbiți cu toți prietenii voștri și îndemnați-i să iasă la vot. Acum este momentul nostru!”, spune Dan, într-un video postat pe Facebook.

UPDATE 19.20: Prezența la vot la ora 19.00 este de 36, 9o %, conform datelor publicate de Biroul Electoral Central. În Bucureşti, prezenţa a urcat la 37.86%.  Județele în care s-a înregistrat cea mai mare prezență la vot sunt Olt – 45,09%, Teleorman – 44,44% și Dolj – 42,31%, iar pe ultimele locuri se află Iaşi – 32,52%, Timiş – 32,17%, Vaslui – 31,57% şi Maramureş – 29,50%.

UPDATE 19.00: Potrivit exit-poll IRES, la ora 17.30 rezultatele erau următoarele: PSD-46%, PNL-22%, USR-9%, ALDE-6%, UDMR-5%, PMP-4%, PRU 3%.

UPDATE 17.29: Prezența la vot, la ora 17, era de 32,61%

UPDATE 17.11: După închiderea urnelor la ora 21.00, Biroul Electoral Central este așteptat să anunțe în următoarele zile rezultatele finale ale alegerilor parlamentare 2016, cu tot cu procesul de redistribuire a mandatelor. Advertisment Potrivit articolului 63 din Constituție, Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.

Alegeri parlamentare 2016. Ce urmează după votul românilor aflați aici

UPDATE 16.55: Incidente în Vaslui. Femeie, anchetată după ce a votat şi pentru soţul ei

UPDATE 16.21: Prezenţă la vot de peste sută la sută în satul Patriarhului 

UPDATE 16.17 Nicuşor Dan: Prezenţa la vot este peste aşteptări. Ne îndreptăm către un rezultat istoric

UPDATE 16.04: Potrivit Biroului Electoral Central, la ora 16, prezența la vot la nivel național era de 27,07%.

UPDATE 16.03: Până la această oră, cea mai ridicată prezență la vot s-a înregistrat în județul Botoșani, de 30,55%. Cea mai scăzută prezență la vot s-a înregistrat în Maramureș, cu 21,56%.

UPDATE 15.18: PSD acuză întreruperea transmisiei posturilor de televiziune către abonații RCS&RDS și cere patronului companiei să remedieze problemele tehnice.

”Am primit mai multe informaţii din ţară potrivit cărora emisia posturilor de televiziune către abonaţii RCS&RDS se transmite cu intermitenţe, într-o zi atât de importantă pentru România, când se desfăşoară alegerile parlamentare în urma cărora se va decide democratic noua formulă guvernamentală. Facem apel la patronatul şi managementul companiei de cablu tv RCS&RDS de a identifica şi găsi soluţii pentru remedierea rapidă a deficienţelor care au apărut în transmisia emisiei televiziunilor de ştiri şi generaliste”, se arată într-un comunicat de presă al PSD remis Vocea.biz.

UPDATE ORA 15.07: Potrivit Biroului Electoral Central, prezența la vot, la nivel național, duminică la ora 15 era de 23,67%

UPDATE ORA 14.40: Procesul de votare s-a încheiat în 11 unități penitenciare, continuă în altele 34, iar până în prezent nu s-au înregistrat incidente, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Cristina Cîrlan. Ea a anunțat că în cele 11 unități penitenciare unde votarea pentru alegerile parlamentare 2016 s-a finalizat — Penitenciarele Bacău, Baia Mare, Brăila, București-Jilava, Giurgiu, Miercurea Ciuc, Slobozia, Târgu Jiu, Spitalul Penitenciar Constanța-Poarta Albă, Centrul Educativ Târgu Ocna și Centrul de detenție Brăila Tichilești — au votat 881 de persoane private de libertate.

UPDATE ORA 14.30: USR acuză practici de turism electorla în Teleorman, afirmând că mai multe mașini duc oamenii la secția de votare din localitatea Bogdana. Delegatul USR în secția 104 din localitatea Bogdana din Teleorman, aflată la 50 km de Alexandria, a observat că mai multe mașini, aceleași, aduc oameni la secția de votare, a scris Nicușor Dan pe contul de Facebook. „Am văzut de căteva ori aceeași mașină, plină, aducând oameni la vot și ulterior preluându-i și conducându-i spre o destinație necunoscută. După aceea am remarcat că sunt mai multe mașini după colț care fac același lucru”, a comunicat delegatul către sediul Uniunii.

UPDATE ORA 14.15: Un număr de 44.172 persoane au votat în diaspora la alegerile parlamentare de duminică, până la ora 14,00, conform site-ului oficial al Biroului Electoral Central (BEC). Cetățenii români din străinătate au la dispoziție 417 secții de votare deschise în peste 90 de țări.

UPDATE ORA 14.05: Prezența la urne pe țară la alegerile parlamentare a fost, duminică, până la ora 14,00, de 20,23%, conform site-ului oficial al Biroului Electoral Central (BEC). Potrivit BEC, în Capitală au votat 21,06% dintre alegători.

UPDATE ORA 13.05: Peste 3 milioane de alegători au votat până la ora 13.00, prezenţa la nivel naţional fiind de 16,68%, cel mai mare procent fiind înregistrat în judeţul Teleorman, 21,17%, în timp ce în Maramureş este cea mai mică prezenţă din ţară, de 21,11%. În Bucureşti, prezenţa este de 17,27%.

Conform datelor furnizate de Biroul Electoral Central (BEC), până la ora 13.00 au votat 3.046.398 de persoane. Cea mai mare prezenţă se înregistrează în judeţele Teleorman, Olt, Neamţ, Dolj, Dâmboviţa, Constanţa, Brăila, cu o participare la vot de peste 19% din numărul de alegători. Cea mai mică prezenţă la vot este până la ora transmiterii acestei ştiri în judeţul Maramureş, de 21,11%. În municipiul Bucureşti se înregistrează o prezenţă de 17,27%.

UPDATE ORA 12.05: Peste 2,2 milioane de alegători au votat până la ora 12.00, prezenţa la nivel naţional fiind de 12,47%, cel mai mare procent fiind înregistrat în judeţul Teleorman, 17,49%, în timp ce în Maramureş este cea mai mică prezenţă din ţară, de 8,21%. În Bucureşti, prezenţa este de 12,63%. Conform datelor furnizate de Biroul Electoral Central (BEC), până la ora 12.00 au votat 2.277.538 de persoane. Cea mai mare prezenţă se înregistrează în judeţele Teleorman, Olt, Dolj, Dâmboviţa, Constanţa cu o participare la vot de peste 15% din numărul de alegători.

Cea mai mică prezenţă la vot este în judeţul Maramureş, de 8,21%. În municipiul Bucureşti se înregistrează o prezenţă de 12,63%. La alegerile locale din 5 iunie, până la ora 12.00 votaseră 16,39% din alegători, în Bucureşti prezenţa fiind de 10,3%, cea mai mică la nivel naţional.

harta-vot

UPDATE ORA 11.05: Peste 1,5 milioane de români au votat până la ora 11.00, prezenţa la nivel naţional fiind de 8,62%. Cea mai mare prezență la vot a fost înregistrată în judeţul Teleorman, 12,73%, în timp ce în Maramureş este cea mai mică prezenţă din ţară, de 5,79%. În Bucureşti, prezenţa este de 8,26%. Potrivit informațiilor publicate de BEC, până la ora 11.00 au votat 1.573.639 de persoane.

UPDATE ORA 10.35: Traian Băsescu: Am votat cu gândul la o majoritate care să nu încerce să pună sub control politic justiţia

UPDATE ORA 10.30:  Prezenţa la vot în Bucureşti până la ora 10.00 a fost de 5,93%, cele mai multe persoane care s-au prezentat la urne fiind din Sectorul 1 – 6,36%, iar cele mai puţine din Sectorul 3 – 5,39%. La alegerile parlamentare din 2012, până la ora 10.00 s-au prezentat la vot în Bucureşti 3,9% dintre alegători.

UPDATE ORA 10.00: Peste 972.000 de alegători au votat în primele trei ore de la deschiderea urnelor, prezenţa la nivel naţional fiind de 5,33%, cel mai mare procent fiind înregistrat în judeţul Teleorman, 8,1%, în timp ce în Maramureş este cea mai mică prezenţă din ţară, de 3,54%. În Bucureşti, prezenţa este de 5,38%.

UPDATE ORA 09.45: Votul continuă în afara granițelor României odată cu deschiderea a 219 secții de votare în statele din zona centrală și de vest a Europei la ora 8.00, ora României (ora 7.00 ora locală). La ora 9.00, ora României, se deschid încă 33 de secții de votare în Marea Britanie, Irlanda, Portugalia și Senegal. Advertisment Cele mai multe secții de votare sunt organizate în Europa în Italia (73 secții), Spania (53 secții), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (21 secții ), Franța (16 secții ), Germania (15 secții), Belgia (9 secții). În ansamblu, votul în străinătate se va desfășura pe durata a 35 de ore.

UPDATE ORA 09.40: Președintele PSD Liviu Dragnea a votat la o secție de votare din Turnu Măgurele. ”Am votat pentru creșterea economiei, pentru locuri de muncă, pentru pensii și salarii mai mari, pentru a reda demnitatea mediocilor și profesorilor, pentru taxe și impozite mai mici și pentru a sprijin mediul de afaceri. Pentru ca tinerii să-și găsească un loc aici, acasă. Vreau ca românii să se simtă bine acasă în țara lor”, a declarat Dragnea.

UPDATE ORA 09.30: Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a votat, duminică, la ora 9.00, la Centrul de zi Clubul Seniorilor din Sectorul 6 al Capitalei, fiind însoțit de soţia sa. “Consider că suntem într-un moment foarte important pentru evoluţia României viitoare, în sensul democratic, în sensul respectării drepturilor şi libertăţilor. Îmi doresc ca votul de atăzi al românilor să fie pentru o Românie care să îşi regăsească identitatea, demnitatea şi interesul naţional pentru prosperitatea tuturor. Crezul meu este că prin acest vot putem să redăm România românilor”, a spus Tăriceanu.

UPDATE ORA 09.20: Premierul Dacian Cioloș a votat duminică, la ora 9,10, în municipiul Zalău. Acesta a spus că avem „datoria să facem ca lucrurile să meargă bine”. „Românii pot transmite un mesaj puternic partidelor”, a mai spus premierul. ”Am un mesaj important pe care vreau să-l repet: cel mai important în ziua de azi este să iasă lumea la vot. Este important pentru ca rezultatul să fie cât mai reprezentativ. Alegătorii pot să transmită celor care vor conduce România cele mai importante mesaje pentru următorii 4 ani”, a declarat premierul Dacian Cioloş după ce a votat, acasă, la Zalău.

UPDATE ORA 09.15: Preşedintele Klaus Iohannis a fost printre primii politicieni care au votat. Acesta s-a prezentat la ora 9.00 la secţia de votare de la Liceul “Jean Monet” din Capitală. De data aceasta a venit fără soţie, Carmen Iohannis, votând la Sibiu, acolo unde îşi are domiciliul. “Este o zi importanta astăzi, votăm pentru Parlamentul României, un vot care decide ce se întamplă în România în următorii patru ani. Eu vă invit să mergeţi la vot. Personal, am votat pentru o Românie prosperă şi puternică”, a spus preşedintele, după ce a ieşit din secţia de votare.

UPDATE ORA 09.10: Prezența la urne pe țară, la alegerile parlamentare, a fost,până la ora 9,00 de 2,55%, conform site-ului oficial al Biroului Electoral Central (BEC). În Capitală au votat 2,14% dintre alegători.

UPDATE ORA 09.00 Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, spune că a votat pentru un Parlament eficient, care să susțină un Guvern “sensibil și atent” și la problemele Bucureștiului. “Am votat cu foarte mare încredere pentru un Parlament eficient, pentru o majoritate parlamentară care să susțină un Guvern căruia să îi pese de România, pentru un Guvern care să fie sensibil și atent la problemele Capitalei. Am votat cu gândul la o colaborare bună cu viitorul Guvern, care va fi susținut de majoritatea parlamentară care se va constitui în urma acestor alegeri și prin care obiectivele strategice și importante ale Bucureștiului să fie finalizate într-un timp rapid — și mă refer la extinderii Centurii Capitalei, la inelul median, mă refer la urgentarea lucrărilor la metrou și, de asemenea, la construirea spitalului republican”, a declarat Firea, duminică, după ce a votat.

UPDATE ORA 08.30 Un număr de 1.989 de persoane au votat în diaspora, la alegerile parlamentare de duminică, până la ora 8,00, conform site-ului oficial al Biroului Electoral Central (BEC). Cetățenii români din străinătate au la dispoziție 417 secții de votare deschise în peste 90 de țări.

UPDATE ORA 08.10 Peste 194.000 de alegători au votat în primă oră de la deschiderea urnelor, prezenţa la nivel naţional fiind de 1,06%, cel mai mare procent fiind înregistrat în judeţul Olt, 1,58%, în timp ce în Sibiu este cea mai mică prezenţă din ţară, de 0,79%. În Bucureşti, prezenţa este de 0,82%.

UPDATE ORA 07.25 Aproximativ 700 de români care trăiesc în străinătate au votat până la deschiderea urnelor în ţară, cei mai mulţi exprimându-şi dreptul la vot în Melbourne, Australia.

UPDATE ORA 07.15. Prezența la vot în timp real o puteți vedea aici

UPDATE ORA 07.00 Secţiile de votare de votare s-au deschis duminică dimineața la ora 7.00 în toată țara, fără incidente.

UPDATE ORA 22.00 Secţiile de votare din estul şi sudul Australiei s-au deschis la ora 22.00, ora României.

UPDATE ORA 20.00 Votul a început deja în diaspora sâmbătă seara, de la ora 20:00, ora României (duminică, ora 7:00, ora locală) și se va încheia luni dimineața, la ora 7:00, ora României, pe coasta de Vest a Statelor Unite. Primii care votează sunt cei aproape 3.000 de români care locuiesc la Antipozi. În Noua Zeelandă s-au deschis urnele la ora locală 7:00, când în România încă era sâmbătă, ora 20:00. La Auckland a fost organizată o singură secție de vot, care se va închide duminică dimineață la ora 10:00 (ora României).

Alegerile parlamentare se desfăşoară cu respectarea caracterului universal, egal, direct, secret şi liber exprimat al votului, fiind constituite 43 de circumscripții electorale. Potrivit Constituției, Parlamentul format din Camera Deputaților și Senat este organul reprezentativ, cel care are ca principală atribuție legiferarea și acordarea sau retragerea votului de încredere pentru Guvern. Astfel, de rezultatul votului va depinde formarea unei noi majorități parlamentare care va da viitorul guvern.

Spre deosebire de ultimul scrutin parlamentar din 2012, românii vor vota lista candidaților din partea fiecărui partid și candidați independenți, votul în colegiile uninominale fiind eliminat prin noua Legea pentru alegerea Camerei Deputaților și Senatorilor.

În același timp, pentru prima oară românii cu reședința sau domiciliul în străinătate au avut ocazia să voteze prin corespondență (doar aproximativ 4.500 de români au trimis deja plicurile cu opțiunile de vot), restul vor putea vota la secțiile organizate de Ministerul Afacerilor Externe.

O altă noutate a acestui scrutin este aceea că numărul parlamentarilor va fi mai mic, pentru că s-a modificat sistemul de vot. Astfel, față de 588 de parlamentari câți au fost aleși în 2012, viitorul for legislativ va avea 466 de parlamentari: 308 deputați, plus cei 18 deputați ai minorităților, altele decât cea maghiară, 134 de senatori, la care se adaugă cei șase parlamentari de Diaspora (patru deputați și doi senatori).

Pot vota românii care au împlinit vârsta de 18 ani, chiar dacă această vârstă a fost împlinită până în ziua scrutinului.

Alegătorii pot vota numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa, potrivit Legii 208/2015 privind alegerea Camerei Deputaților și Senatului. În cazul în care, în ziua votării, alegătorii se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiaşi circumscripţii electorale, aceştia pot vota la orice secţie de votare din cadrul circumscripţiei electorale unde îşi au domiciliul sau reşedinţa.
Se poate vota cu cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic sau pașaportul de serviciu.

Secțiile de votare se vor închide la ora 21.00.

Pentru mai multe detalii legate de procesul de votare, puteți consulta Ghidul alegătorului, pus la dispoziție de Autoritatea Electorală Permanentă.

Alegeri parlamentare 2016. Dacă nu știți care este secția de votare de care aparțineți, puteți consulta Registrul Electoral.

Lista candidaților la alegerile parlamentare, pe județe:

Lista candidaților din București

Lista candidaților din Diaspora

Lista candidaților din Alba

Lista candidaților din Arad

Lista candidaților din Argeș

Lista candidaților din Bacău

Lista candidaților din Bihor

Lista candidaților din Bistrița Năsăud

Lista candidaților din Botoșani

Lista candidaților din Brașov

Lista candidaților din Brăila

Lista candidaților din Buzău

Lista candidaților din Caraș Severin

Lista candidaților din Călărași

Lista candidaților din Cluj

Lista candidaților din Constanța

Lista candidaților din Covasna

Lista candidaților din Dâmbovița

Lista candidaților din Dolj

Lista candidaților din Galați

Lista candidaților din Giurgiu

Lista candidaților din Gorj

Lista candidaților din Harghita

Lista candidaților din Hunedoara

Lista candidaților din Ialomița

Lista candidaților din Ilfov

Lista candidaților din Iași

Lista candidaților din Maramureș

Lista candidaților din Mehedinți

Lista candidaților din Mureș

Lista candidaților din Neamț

Lista candidaților din Olt

Lista candidaților din Prahova

Lista candidaților din Satu Mare

Lista candidaților din Sălaj

Lista candidaților din Sibiu

Lista candidaților din Suceava

Lista candidaților din Teleorman

Lista candidaților din Timiș

Lista candidaților din Tulcea

Lista candidaților din Vaslui

Lista candidaților din Vâlcea

Lista candidaților din Vrancea

 

Citește și...