Curs-Avangarde și IRES vor realiza exit-poll-uri la alegerile parlamentare

vocea.biz / 10.12.2016
Curs-Avangarde și IRES vor realiza exit-poll-uri la alegerile parlamentare

Alegeri parlamentare 2016. Consorţiul format din Centrul de Sociologie Urbană şi Regională – CURS şi Grupul de Studii Socio-Comportamentale AVANGARDE va efectua sondaje de opinie la ieşirea de la urne la alegerile parlamentare din 11 decembrie, conform deciziei luate de Biroul Electoral Central (BEC) la sfârșitul lunii noiembrie. Rezultatele exit-poll-ului CURS- Avangarde vor fi  prezentate de Antena3 şi site-ul Psnews.ro.

Pentru realizarea de exit-poll-uri a mai fost acreditat şi Institutul Român Pentru Evaluare şi Strategie – IRES. Realizat la comanda Digi24, Exit-poll-ul IRES are două etape. Primele cifre, pe care telespectatorii le vor afla la ora 21:00, sunt estimări ale voturilor exprimate până la ora 19:00. Estimările finale, ale voturilor date până la închiderea urnelor, vor veni în jurul orei 23:00, potrivit anunțului făcut de Digi24.

ȘI RomâniaTV a anunţat că va prezenta estimări ale rezultatului votului, dar nu a precizat de unde provine cercetarea sociologică sau cine face aceste estimări.

BEC a stabilit că datele de intrare – procese verbale – la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din 11 decembrie să fie disponibile într-o interfaţă publică.

Competitorii electorali vor avea posibilitatea, în baza unei cereri scrise adresate Biroului Electoral Central, să primească date de autentificare (nume de utilizator şi parolă) pentru o interfaţă securizată pe un sistem paralel cu cel public, conţinând aceleaşi date, se arată într-un comunicat al BEC.

Cei 18.906.721 de români cu drept de vot sunt așteptați duminică la urne începând cu ora 7.00 pentru a-și alege deputații și senatorii pentru un mandat de patru ani.

Alegerile parlamentare se desfăşoară cu respectarea caracterului universal, egal, direct, secret şi liber exprimat al votului, fiind constituite 43 de circumscripții electorale. Potrivit Constituției, Parlamentul format din Camera Deputaților și Senat este organul reprezentativ, cel care are ca principală atribuție legiferarea și acordarea sau retragerea votului de încredere pentru Guvern. Astfel, de rezultatul votului va depinde formarea unei noi majorități parlamentare care va da viitorul guvern.

Spre deosebire de ultimul scrutin parlamentar din 2012, românii vor vota lista candidaților din partea fiecărui partid și candidați independenți, votul în colegiile uninominale fiind eliminat prin noua Legea pentru alegerea Camerei Deputaților și Senatorilor.

Citește și...