Grigore Leșe, supărat că ALDE i-a folosit numele în campania electorală: Le-am cerut să retragă această dezinformare

Diana Dorner / 04.12.2016
Grigore Leșe, supărat că ALDE i-a folosit numele în campania electorală: Le-am cerut să retragă această dezinformare

Celebrul rapsod popular Grigore Leșe și-a arătat indignarea după formațiunea politică condusă de Călin Popescu Tăriceanu, ALDE, i-ar fi folosit numele în timpul campaniei electorale, subliniind faptul că nu a dat “nicio declaraţie nicăieri, niciodată, despre nicio formaţiune politică”.

“Vreau să vă mai zic ceva ce mi-a lăsat un gust amar, privind cât de uşor se răspândesc şi se cred informaţiile false şi, mai ales, ce lipsă de onoare găsesc în spaţiul public – oameni dragi, n-am nicio afinitate politică. Politica nu e lumea mea. S-a dezinformat că aş susţine un anumit partid. M-aş scuza, dacă aş avea de ce. Să fim bine înţeleşi: eu n-am dat nicio declaraţie nicăieri, niciodată, despre nicio formaţiune politică. Când şi dacă voi considera vreodată să mă exprim despre vreun partid sau altul, despre vreun om politic sau altul, am să o fac fără ezitare, din convingere proprie, în mod direct, nu prin interlocutori. Deocamdată, horesc. Şi horesc cu drag“, a transmis Grigore Leșe pe pagina sa de Facebook.

Îndrăgitul rapsod a adăugat că România a fost nesatisfăcator reprezentată politic deoarece cetățenii săi nu au iubit-o și nu au apărat-o suficient.

“Știti spre ce tot încerc eu să vă deschid inima? Spre a ne iubi România cu adevărat, în fiecare zi. Doar de-acolo ne vine înțelepciunea votului. Dacă România a fost nesatisfăcător reprezentată politic pâna acum, e și pentru că noi n-am iubit-o suficient, n-am apărat-o suficient și nu i-am vrut suficient de mult tot binele din lume. Haideți să vrem tot ce e mai bun pentru noi toți”, a transmis Leșe.

Reacția lui Grigore Leșe vine după ce ALDE Iaşi a posta pe Facebook un anunț în care susține că artistul l-ar susține pe Varujan Vosganian.

“În Parlament avem nevoie de oameni de cultură precum Varujan Vosganian”, afirmă, în susţinerea acestei opţiuni, îndrăgitul purtător al tradiţiilor populare”, ar fi transmis ALDE Iași.

 

Citește și...