Cum s-au împărțit liderii politici în două tabere de Ziua Națională

Sursa: presidency.ro

Cu zece zile înaintea alegerilor parlamentare, spiritul campaniei electorale s-a făcut simțit și de Ziua Națională. Președintele Klaus Iohannis, foștii președinți Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, premierul Dacian Cioloș, membrii Cabinetului printre care vicepremierul Vasile Dîncu, miniștii Mihnea Motoc, Dragoș Tudorache, Vlad Voiculescu, dar și liderul PNL Alina Gorghiu au asistat la prada militară de la Arcul de Triumf din tribuna oficială, în timp ce președintele PSD, Liviu Dragnea, președintele Senatului, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, și primarul Capitalei, Gabriela Firea, au stat prin mulțime.

iohannis-la-paradaPunerea în scenă a avut la bază decizia președintelui de a nu-i invita la evenimentele oficiale pe politicienii cu probleme penale, respectiv la parada militară și la recepția pe care Președinția o oferă de Ziua Națională.

A fost pentru prima oară de la preluarea mandatului de președinte de către Klaus Iohannis când defilarea a avut loc la Arcul de Triumf. Din cauza lucrărilor de renovare, anii trecuți evenimentul s-a desfășurat în Piața Constituției. De asemenea, anul trecut, Klaus Iohannis a anulat recepția de la Palatul Cotroceni pe fondul tragediei din Colectiv. Nu este însă o premieră decizia președintelui de a nu invita la ceremonii oficiale persoane cu probleme în justiție, o decizie similară fiind luată și de 9 mai, Ziua Europei.

Advertisment

Președintele a asistat la paradă, a depus coroane de flori și nu a făcut niciun fel de declarații la plecarea de la eveniment. Parada militară va fi urmată de o ceremonie de decorare a unor personalități din domeniul cercetării, reprezentanți ai Academiei Române și a unor cadre medicale, eveniment care va avea loc la ora 17.00, în Salonul Ambasadorilor de la Palatul Cotroceni, iar recepţia oferită cu prilejul Zilei Naţionale a României este programată pentru ora 18.00, în Sala Unirii.

Liderii PSD și ALDE, ”infiltrați” prin mulțime. Iohannis și Cioloș, huiduiți

Deși președintele PSD, Liviu Dragnea, susținea miercuri seara, printr-un comunicat de presă oficial, că are informații potrivit cărora provocatori profesioniști se vor infiltra în mulțime pentru a crea diversiuni și pentru a da vina pe PSD pentru eventuale altercații, manifestarea de la Arcul de Triumf a decurs fără niciun incident, singura excepție fiind, potrivit news.ro, momentul în care un grup restrâns de oameni i-au huiduit pe premierul Dacian Cioloş şi preşedintele Klaus Iohannis atunci când au ajuns la eveniment. Altfel, social-democrații ”infiltrați” în mulțime au susținut că s-au simțit ”extraordinar”.

Sursa: Facebook
Sursa: Facebook

Gabriela Firea, împreună cu cei doi copii mai mici ai ei, liderul PSD Liviu Dragnea, liderii ALDE Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin, precum şi alţi reprezentanţi ai celor două partide s-au reunit la sediul ALDE, aflat în apropierea Arcului de Triumf, și au plecat spre parada militară, împreună.

Firea nu s-a putut abține să spună că parada militară s-a putut desfășura la Arcul de Triumf datorită eforturilor Primăriei. ”Mi-a plăcut foarte mult parada, ne-am simțit extraordinar (…) Mă bucur că am fost aici în public și sub nicio formă nu mi-a părut rău că nu am fost la tribuna oficială (Firea a fost invitată la tribuna oficială de MApN- n.r). A fost o atmosferă deosebită”, a comentat edilul.

Advertisment

La stânga ei a stat președintele PSD, Liviu Dragnea, purtând un fular roșu. ”Nu este pentru prima dată când văd parada din mulțime. Parada militară a fost foarte frumoasă și m-am bucurat alături de copii”, a comentat Dragnea.

”Eu zic să glumim astăzi. A fost prea multă tensiune ieri, din păcate, din partea celorlalți. De 1 Decembrie, românii trebuie să se bucure, să fim uniți. Acum, dacă îmi permiteți o glumă, eu nu știu cine a fost exilat și care nu. Atunci când nu ții neapărat să stai pe niște trepte având senzația că dacă stai undeva mai sus ești mai înalt…, aia este o greșeală”, a comentat Liviu Dragnea în curtea sediului ALDE de pe Kiseleff, după încheierea paradei militare de la Arcul de Triumf, potrivit Agerpres.

Liderul PSD a mai susținut că l-a mâhnit faptul că nu s-a aplaudat. ”Am fost și eu mâhnit ca și mulți alți colegi că de data asta, din păcate, oamenii au fost puțin speriați pentru că nu s-a aplaudat. Aduceți-vă aminte că de fiecare dată la defilare oamenii aplaudau spontan când trecea parada militară. Am vorbit cu câțiva de ce nu au aplaudat și mi-au spus că le-a fost teamă să nu spună cineva că vor să producă tulburări sau vreo ambuscadă, în rest sigur că a fost o zi frumoasă, o zi caldă”, a mai spus Dragnea.

Și Călin Popescu Tăriceanu a susținut că parada militară a fost de ”excepție” și că a reflectat ”capacitatea României de a asigura securitatea”.

În locul recepției oficiale, liderii PSD și ALDE au organizat o ”masă câmpenească”, la sediul central al formațiunii lui Tăriceanu, aflat din apropierea Arcului de Triumf. Din meniu nu au lipsit sarmale, slănină, cârnaţi, cozonac, magiun, ţuică. Peste o sută de persoane, membri şi simpatizanţi ai partidului, au venit la evenimentul din curtea partidului.

loading...
VEZI COMENTARII